marți | 23 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Imocredit IFN listeaza obligatiuni de 15 milioane lei la BVB

02.06.2015

O emisiune de obligatiuni de 15 milioane lei (3,4 milioane euro) emise de Imocredit IFN intra, miercuri, 3 iunie 2015, la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

Imocredit IFN a derulat in perioada 23 aprilie – 4 mai o oferta de vanzare de obligatiuni, prin care a atras 15 milioane lei, fonduri care vor fi utilizate pentru acordarea de imprumuturi clientilor.

Obligatiunile sunt garantate, convertibile in actiuni la maturitate si au o scadenta de sapte ani. Obligatiunile au o valoare nominala de 8 lei, iar rata dobanzii este fixata la ROBOR la 6 luni plus o marja de 3%. Plata dobanzii se va face semestrial.

Oferta de vanzare a fost intermediata de casa de brokeraj BT Securities.

Imocredit IFN face parte din grupul financiar Imofinance. Principalul domeniu de activitate al Grupului consta in furnizarea de servicii financiare persoanelor fizice si juridice. Printre aceste servicii se numara: acordarea de credite ipotecare, credite imobiliare, credite de consum, credite IMM, dar si leasing financiar atat pentru persoane fizice, cat si pentru persoane juridice.

La Bursa de Valori Bucuresti sunt listate sase emisiuni de obligatiuni corporative, emise de Garanti Bank (GBR19), GDF Suez Energy Romania (GSER17), Raiffeisen Bank (RBRO16 si RBRO19), Transelectrica (TEL18) si UniCredit Tiriac Bank (UCT18), in valoare cumulata de peste 2 miliarde lei (456 milioane euro).

______________________
Bursa de Valori Bucuresti administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative, si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare. Bursa de Valori Bucuresti este o companie listata pe propria piata din 2010. Pentru informatii suplimentare vizitati www.bvb.ro.  

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati pe:
Stefan Musgociu, Specialist PR, +40.730.255.030, stefan.musgociu@bvb.ro