Nr. 343 /29.01.2019
Catre: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA
Sectorul Instrumente si Investitii Financiare
Fax: 021- 659.60.51
BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. – Piata Reglementata
Fax: 021- 256.92.76
De la: BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A.
RAPORT CURENT
conform Regulamentului nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata
Data raportului: 29.01.2019
Denumirea entitatii emitente: BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A.
Sediul social: Mun. Bucuresti, Bd. Carol I nr. 34-36, et. 13-14, sector 2
Numarul de telefon/fax: 021/307.95.00, 021/307.95.19
Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului: 17777754
Numar de ordine in Registrul Comertului: J40/12328/2005
Capital social subscris si varsat: 80.492.460 lei
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: BVB - Categoria Premium Actiuni (simbol de piata BVB)
Evenimente importante de raportat: Raport curent privind Hotararile Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 29.01.2019 (prima convocare)
In data de 29.01.2019 s-a tinut, la prima convocare, sedinta Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (“AGEA”) societatii BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A. (denumita in continuare „Societatea”), la adresa din Mun. Bucuresti, Sector 2, Bd. Carol I nr. 34-36, etaj 2, sala Millenium, incepand cu ora 10:08, pentru toti actionarii inscrisi in Registrul Actionarilor Societatii, tinut de societatea Depozitarul Central S.A. Bucuresti, la sfarsitul zilei de 17.01.2019, considerata Data de Referinta pentru adunare.
Convocarea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor s-a realizat potrivit Actului Constitutiv al Societatii, prin publicarea convocatorului in Monitorul Oficial al Romaniei – Partea a IV-a nr. 4693 din data de 11.12.2019 si in ziarul Romania Libera din data de 11.12.2018, precum si pe pagina web a Societatii la sectiunea Relatia cu Investitorii/ Adunari Generale ale Actionarilor.
Dupa dezbateri, Adunarea Generala Extraodinara a Actionarilor a adoptat urmatoarele hotarari:
HOTARAREA NR. 1
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare, participarea BVB, in calitate de actionar fondator, la infiintarea unei societati pe actiuni conform prevederilor Legii nr. 31/1990, in vederea autorizarii si functionarii sale ca si contraparte centrala (denumita in continuare „CCP”), conform prevederilor Regulamentului Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) nr. 3/2013 privind autorizarea si functionarea contrapartilor centrale si ale Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartile centrale si registrele centrale de tranzactii, in urmatoarele conditii:
(i) plan de afaceri initial: in forma prezentata actionarilor in materialul de informare publicat pe site-ul BVB, sectiunea Relatia cu Investitorii/Adunari Generale ale Actionarilor;
(ii) obiect principal de activitate: „efectuarea de operatiuni de compensare constand in procesul de stabilire a pozitiilor, inclusiv calculul obligatiilor nete si de asigurare a disponibilitatii instrumentelor financiare, a fondurilor banesti sau/si a ambelor pentru acoperirea expunerilor rezultate in urma acestor pozitii, precum si alte servicii si alte activitati legate de compensare si operarea sistemului de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare,” CAEN “Alte intermedieri financiare n.c.a.” (cod 6499); clasele de instrumente pentru care CCP va furniza servicii si activitati de compensare vor fi stabilite de Consiliul Bursei in functie de discutiile cu actionarii cooptati si nevoile pietei/perspectivele de dezvoltare ale CCP;
(iii) aportul BVB la capitalul initial al CCP: maximum 10 (zece) milioane de euro (la cursul BNR valabil la data varsarii aportului); suma finala se va aproba de Consiliul Bursei in functie de rezultatele procesului de selectie al co-actionarilor in CCP si de cerintele tehnico-financiare considerate necesare pentru bunul mers al CCP;
(iv) capitalul social initial total al CCP: minimum 15 (cincisprezece) milioane de euro (la cursul BNR valabil la data varsarii aportului); suma finala se va aproba de Consiliul Bursei in functie de rezultatele procesului de selectie al co-actionarilor in CCP si de cerintele tehnico-financiare considerate necesare pentru bunul mers al CCP;
(v) imputernicirea Consiliului Bursei si a Directorului General al BVB pentru a decide (conform celor de mai jos), respectiv a lua toate masurile si a efectua toate operatiunile de ordin administrativ, economic, financiar sau juridic, considerate necesare sau adecvate de acestia pentru infiintarea si autorizarea CCP, precum si, dar fara a se limita la:
(a) Identificarea/selectarea co-actionarilor din cadrul CCP, intr-un termen de maxim 3 (trei) luni de zile de la data prezentei Hotarari a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor; Directorul General al BVB va propune fundamentat Consiliului Bursei unul sau mai multi co-actionari, urmand ca acesta din urma sa decida asupra cooptarii lor si incheierii documentatiei contractuale/de asocierere relevante;
(b) Negocierea si incheierea cu co-actionarii CCP selectati conf. pct (a) de mai sus a actelor juridice considerate necesare sau recomandabile pentru a reglementa corespunzator co-participarea in CCP si modul de functionare al CCP (ex: Acorduri de Principiu/Memorandumuri de Intelegere, Acorduri ale Actionarilor, Actul Constitutiv al CCP etc.); Directorul General al BVB va negocia cu acei co-actionari aprobati de Consiliul Bursei conf. pct. (a) de mai sus documentatia contractuala relevanta asocierii in cadrul CCP si o va supune aprobarii Consiliului Bursei inainte de semnare;
(c) Aprobarea valorii finale a aportului BVB la capitalul social initial al CCP si a valorii finale a capitalului social initial al CCP, in limitele de la pct. (iii)-(iv) de mai sus, aprobate prin Hotararea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor BVB; Directorul General al BVB va inainta spre aprobarea Consiliului BVB o propunere fundamentata in acest sens;
(d) Aprobarea claselor de instrumente pentru care CCP va furniza servicii si activitati de compensare conform pct.(ii) de mai sus; Directorul General al BVB va inainta spre aprobarea Consiliului Bursei o propunere fundamentata in acest sens;
(e) Stabilirea sistemului de administrare al CCP (unitar sau dualist), sediului CCP, precum si a oricaror altor prevederi ale Actului Constitutiv al CCP, aprobarea propunerilor din partea BVB pentru primul Consiliu al CCP (de Administratie, respectiv de Supraveghere – dupa caz) precum si a tuturor membrilor acestuia, aprobarea primului auditor financiar al CCP; Directorul General al BVB va inainta spre aprobarea Consiliului Bursei propuneri motivate in legatura cu aceste aspecte;
(f) Selectarea si aprobarea solutiei tehnice/IT pentru sistemul de compensare/decontare a operatiunilor cu instrumente ce va fi utilizat de CCP si a companiei care va gazdui (host) solutia aleasa; Directorul General al BVB va inainta spre aprobarea Consiliului Bursei propunerea in legatura cu acest aspect.
(g) Semnarea/emiterea si transmiterea oricaror documente, notificari, solicitari, declaratii necesare sau utile catre orice entitati relevante in vederea infiintarii CCP si/sau autorizarii CCP de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara ca si contraparte centrala conform Regulamentului ASF nr. 3/2013 (in ceea ce priveste chestiunile ce tin de BVB in calitate de actionar al CCP); in acest sens, Directorul General al BVB va inainta spre aprobarea Consiliului Bursei o propunere privind momentul efectuarii de BVB a varsamintelor la capitalul social initial al CCP si al depunerii la Oficiul Registrului Comertului a documentatiei de infiintare a CCP.
HOTARAREA NR. 2
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare, mandatarea Directorului General al BVB pentru a coordona aspectele operationale aferente selectiei co-actionarilor in CCP, infiintarii CCP si autorizarii CCP ca si contraparte centrala conform Regulamentului ASF nr. 3/2013 (in ceea ce priveste aspectele ce tin de BVB in calitate de actionar al CCP), a reprezenta in acest scop BVB in fata tuturor entitatilor relevante, incluzand si fara a se limita la Oficiul Registrului Comertului, instante, ASF si a emite si transmite acestora orice documente, notificari, solicitari, declaratii necesare sau utile in acest scop; Directorul General va raporta lunar precum si oricand la cererea Consiliului Bursei detalii cu privire la situatia proiectului; Directorul General al BVB va inainta spre aprobarea Consiliului Bursei o propunere privind momentul efectuarii de BVB a varsamintelor la capitalul social initial al CCP si al depunerii la Oficiul Registrului Comertului a documentatiei de infiintare a CCP; Directorul General va avea dreptul de a subdelega aspecte operationale/administrative, precum si de a reprezenta BVB in fata tertilor relevanti in legatura cu infiintarea si autorizarea CCP.
HOTARAREA NR. 3
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare, data de: (i) 15.02.2019 ca Data de Inregistrare, conform art. 86 alin. (1) din Legea nr. 24/2017; (ii) 14.02.2019 ca Data „ex date”, conform art. 2 alin. 2 lit. l) din Regulamentul nr. 5/2018.
HOTARAREA NR. 4
Articol unic. Aproba cu majoritatea voturilor actionarilor prezenti si reprezentati in adunare, mandatarea Directorului General al Societatii, dl. Adrian Tanase, respectiv a Directorului General Adjunct al Societatii, dl. Marius - Alin Barbu, cu posibilitatea de substituire, pentru: (i) a incheia si/sau semna, in numele Societatii si/sau al actionarilor Societatii: hotararile prezentei Adunari Generale Extraordinare a Actionarilor, oricare si toate hotararile, documentele, aplicatiile, formularele si cererile adoptate/ intocmite in scopul sau pentru executarea hotararilor prezentei Adunari Generale Extraordinare a Actionarilor in relatie cu orice persoana fizica sau juridica, privata sau publica si pentru (ii) a efectua toate formalitatile legale pentru implementarea, inregistrarea, publicitatea, opozabilitatea, executarea si publicarea hotararilor adoptate.
Informatii suplimentare se pot obtine la Departamentul Secretariat General in fiecare zi lucratoare, intre orele 9.00-17.30, la telefon 021 - 307.95.00, precum si de pe website-ul Societatii www.bvb.ro, Sectiunea Relatia cu Investitorii/Adunari Generale ale Actionarilor.
Adrian Tanase
Director General