joi | 18 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


COMPA S. A. - CMP

Convocare AGAE 14.01.2020

Data Publicare: 06.12.2019 9:35:10

Cod IRIS: B2910

Catre

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA - Sectorul Instrumente si Investitii Financiare

BURSA DE VALORI BUCURESTI - Piata Reglementata

 

RAPORT CURENT

conform Regulamentului nr.5/2018 al ASF privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare

Data raportului: 05.12.2019

Denumirea entitatii emitente: COMPA S. A.

Sediul social: Sibiu, str.Henri Coanda nr.8, CP 550234

Numarul de telefon / fax: 0269 237 878; 0269 237 770

Codul unic de inregistrare: RO 788767

Numar de ordine in Registrul Comertului: J 32 / 129 / 1991

Capital social subscris si varsat:         21.882.103,8 lei

Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: Bursa de Valori Bucuresti - Categoria Standard, (simbol CMP)

Cod LEI: 315700EXV87GJDVUUA14

 

EVENIMENTE IMPORTANTE DE RAPORTAT

Enumerarea evenimentelor importante care au avut loc in legatura cu societatea si care pot, au sau vor avea un impact semnificativ asupra pretului valorilor mobiliare sau asupra detinatorilor de valori mobiliare.

Asemenea evenimente importante sunt, fara a se limita, la urmatoarele:

...

e)         ALTE EVENIMENTE

In conformitate cu prevederile Regulamentului ASF nr.5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare si cu Legea 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, va instiintam ca in data de 05.12.2019 Consiliul de Administratie al Societatii COMPA S.A. convoaca Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor (A.G.E.A.) pentru data de 14.01.2020.

Atasat regasiti Decizia Consiliului de Administratie si Convocatorul.

 

DECIZIA

CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE AL SOCIETATII COMPA S.A. SIBIU

Consiliul de Administratie al Societatii COMPA S.A., cu sediul social in Sibiu, Str.Henri Coanda nr.8, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J32/129/1991, codul unic de inregistrare RO788767, intrunit in data de 05.12.2019, la convocarea presedintelui Consiliului de Administratie, in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile si a Legii 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, precum si a dispozitiilor Actului Constitutiv, aproba in unanimitate:

CONVOCAREA

Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor pentru data de 14.01.2020 si a celei de a doua convocari a Adunarii Generale Actionarilor pentru data de 15.01.2020, in cazul in care nu este indeplinit cvorumul pentru prima convocare, avand ordinea de zi inclusa in convocatorul de mai jos.

 

CONVOCATOR

Consiliul de Administratie al Societatii COMPA S.A. inregistrata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Sibiu sub.nr.J32/129/1991, cod unic de inregistrare RO788767, cu sediul in Sibiu, str.Henri Coanda nr.8, cod 550234, (denumita in continuare “Societatea”), in temeiul Legii nr.31/1990 privind societatile, a Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, a Regulamentului nr.5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare si a Actului Constitutiv al Societatii, intrunit in data de 05.12.2019 la sediul Societatii,

CONVOACA

Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor in ziua de 14.01.2020, ora 1500 la sediul Societatii, pentru actionarii inregistrati in Registrul Actionarilor Societatii, gestionat de Depozitarul Central S.A. Bucuresti, la sfarsitul zilei de 06.01.2020, considerata data de referinta.

In cazul in care la data mentionata mai sus nu se intruneste cvorumul de prezenta prevazut de Legea nr. 31/1990 si de Actul Constitutiv al Societatii, se convoaca si se fixeaza in temeiul art. 118 din Legea nr. 31/1990 cea de-a doua Adunare Generala Extraordinara a Actionarilor pentru data de 15.01.2020, in acelasi loc, la aceleasi ora si cu aceeasi ordine de zi si data de referinta.

ORDINEA DE ZI A ADUNARII GENERALE EXTRAORDINARE A ACTIONARILOR

1.Prezentarea si aprobarea propunerii Consiliului de Administratie al societatii COMPA S.A. de participare la constituirea societatii cu raspundere limitata, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, astfel:

Societatea va avea denumirea COMPA HOSPITALITY S.R.L.

Capitalul social al Societatii va fi de 50.000 lei (cincizecimii) lei, impartit in 5.000 (cincimii) parti sociale, a cate 10 (zece) lei fiecare.

Asociatii vor fi:

·      COMPA S.A. care va avea un aport social in cuantum de 49.990 (patruzecisinouamiinouasutenouazeci) lei impartit in 4.999 (patrumiinouasutenouazeci) parti sociale adica 99,98 % din capitalul social.

·      BAIASU DAN NICOLAE care va avea un aport la capitalul social in cuantum de 10 (zece) lei impartit in 1 (una) parti sociale adica 0,02 % din capitalul social.

Obiectul principal de activitate al Societatii va fi: Hoteluri si alte facilitati de cazare similare, cod CAEN 5510.

Sediul social al Societatii va fi in Sibiu, str. Henri Coanda nr. 8, Judetul Sibiu, Romania.

2.Imputernicirea reprezentantului legal al societatii COMPA S.A., dl. Ioan Deac - Presedinte al Consiliului de Administratie si Director General, sa semneze Actul Constitutiv al Societatii COMPA HOSPITALITY S.R.L. , precum si orice alte acte aferente necesare in vederea constituirii acesteia.

3.Aprobarea datei de 31.01.2020 ca data de inregistrare pentru identificarea actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararilor adunarii extraordinare a actionarilor, in conformitate cu dispozitiile art. 86(1) din Legea nr.24/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si a datei de 30.01.2020 ca ex date in conformitate cu dispozitiile art.176(1) si art. 2(2) lit. l) din Regulamentul ASF nr.5/2018

4.Imputernicirea d-lui Ioan Deac – Presedintele Consiliului de Administratie si Director General pentru a semna in numele actionarilor hotararile A.G.E.A., precum si pentru a  delega  persoanele competente care vor indeplini orice act sau formalitate cerute de lege pentru inregistrarea si/sau publicarea  hotararilor A.G.E.A.

Unul sau mai multi actionari care detin individual sau impreuna cel putin 5 % din capitalul social al societatii au dreptul, in conditiile Legii 24/2017, art.92, sa introduca noi puncte pe ordinea de zi, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre aprobare in adunarea generala si sa faca propuneri de hotarari pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarii generale, pana cel tarziu 30.12.2019 ora 1600.

Acestea vor fi transmise prin orice forma de curierat cu confirmare de primire sau prin e-mail cu semnatura electronica extinsa incorporata, conform Legii 455/2001 privind semnatura electronica, la adresa mihaela.grobnicu@compa.ro mentionand la subiect “PENTRU A.G.E.A. DIN DATA DE DE 14.01.2020”

Orice actionar al societatii, indiferent de nivelul participatiei la capitalul social, are dreptul sa adreseze intrebari referitoare la punctele de pe ordinea de zi, astfel incat sa fie inregistrate la societate pana in data de 06.01.2020 ora 1600. Societatea va formula un raspuns general pentru intrebarile cu acelasi continut, care va fi disponibil pe pagina de internet incepand cu 14.01.2020, in format Intrebare / Raspuns si in cadrul sedintei.

Actionarii mentionati in aliniatele precedente au obligatia sa trimita materialele/ intrebarile in scris, in plicuri inchise, insotite de copii certificate ale actelor de identitate, BI/CI/pasaport/legitimatie de sedere, in cazul persoanelor fizice, respectiv certificat de inregistrare, in cazul persoanelor juridice, sau alta dovada emisa de o autoritate competenta privind identitatea reprezentantului legal al actionarului persoana juridica, la sediul societatii cu mentiunea scrisa clar, cu majuscule “ PENTRU A.G.E.A. DIN DATA DE DE 14.01.2020”, sau pe e-mail cu semnatura electronica extinsa incorporata conform Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica, la adresa de e-mail: mihaela.grobnicu@compa.ro mentionand la subiect “ PENTRU A.G.E.A. DIN DATA DE 14.01.2020”.

Actionarii inregistrati in Registrul Actionarilor Societatii la data de referinta, pot participa personal sau pot fi reprezentati in cadrul A.G.E.A. de catre reprezentantii lor legali sau de catre alte persoane carora li s-a acordat mandatul de reprezentare, pe baza unei imputerniciri speciale sau generale sau pot vota inainte de sedinta, pe baza formularului de vot prin corespondenta.

Imputernicirea generala se poate acorda de catre actionarul emitent, in conditiile Legii 24/2017. Aceasta va fi depusa la sediul COMPA pana la data de 13.01.2020. Imputernicitul intermediar sau avocat, va face dovada indeplinirii conditiei de client al actionarului care l-a imputernicit (prin imputernicire generala) care va cuprinde cel putin perioada pentru care a fost emisa imputernicirea.

Formularul imputernicirii speciale / generale in limba romana sau engleza se poate obtine de la sediul societatii sau se poate descarca de pe website-ul societatii www.compa.ro incepand cu data de 13.12.2019.

Un exemplar, in original, completat si semnat, insotit de copia actului de identitate valabil al actionarului (BI / CI / pasaport / legitimatie de sedere, in cazul actionarilor persoane fizice si certificat de inregistrare in cazul persoanelor juridice) se va depune / expedia la sediul societatii pana la data de 13.01.2020, ora 1600, un alt exemplar urmand sa fie pus la dispozitia societatii inainte de sedinta, pentru ca acesta sa isi poata dovedi calitatea de reprezentant in adunare.

Imputernicirea speciala / generala va fi insotita de actele de identificare ale actionarilor si poate fi transmisa si prin e-mail cu semnatura electronica extinsa incorporata, conform Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica, pana la data de 13.01.2020 ora 1600 la adresa de e-mail mihaela.grobnicu@compa.ro

Actionarii societatii au posibilitatea de a vota prin corespondenta, inainte de sedinta, utilizand formularul Buletin de vot prin corespondenta in limba romana sau engleza. Formularele pot fi obtinute de la sediul societatii sau se pot descarca de pe website-ul societatii www.compa.ro incepand cu data de 13.12.2019.

Daca se vor adauga noi puncte sau rezolutii pe ordinea de zi, formularele vor fi actualizate si puse la dispozitie, incepand cu data de 06.01.2020, atat la sediul societatii cat si pe website-ul societatii www.compa.ro

Buletinele de vot prin corespondenta completate si semnate insotite de copia actului de identitate valabil al actionarului ( BI / CI / pasaport / legitimatie de sedere, in cazul actionarilor persoane fizice, respectiv, certificat de inregistrare si copia actului de identitate al reprezentantului legal in cazul persoanelor juridice) se vor expedia la sediul societatii, astfel incat sa fie inregistrate ca fiind primite pana cel tarziu in data de 10.01.2020, ora 1600.

Formularele primite ulterior datei si orei anuntate, nu vor fi luate in calcul pentru determinarea cvorumului.

Optiunea de vot se poate exprima prin e-mail la adresa mihaela.grobnicu@compa.ro cu semnatura electronica extinsa extinsa incorporata, conform Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica, pana la data de 13.01.2020 ora 1600 mentionand la subiect "PENTRU A.G.E.A. DIN DATA DE 14.01.2020"

Proiectele de hotarari si materialele supuse dezbaterii A.G.E.A. pot fi consultate la sediul societatii, in fiecare zi lucratoare sau pe website-ul societatii www.compa.ro la sectiunea Relatii pentru investitori - Adunarea generala a Actionarilor – 2020, incepand cu data de 13.12.2019

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.