Raport curent
conform Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006
Data raportului 25.01.2018
Denumirea societatii: S.C. CONTED S.A.
Sediul social: Dorohoi, str. 1 Decembrie nr. 8, judetul Botosani
Numar Oficiul Registrului Comertului: J07/107/1991
Cod Unic: RO622445
Capital Social: 2.284.360,06
Piata de tranzactionare: B.V.B. - Standard
EVENIMENTE IMPORTANTE DE RAPORTAT
Schimbari in controlul asupra societatii comerciale :
nu este cazul
Achizitii sau instrainari substantiale de active :
nu este cazul
Procedura falimentului :
nu este cazul
Alte evenimente:
Consiliul de administratie al S.C. CONTED S.A. Dorohoi, intrunit in sedinta din 24.01.2018, a hotarat Convocarea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor S.C. CONTED S.A., conform urmatorului convocator :
CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL S.C. CONTED S.A. DOROHOI, cu sediul social in municipiul Dorohoi, str. 1 Decembrie, nr. 8, judetul Botosani, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub numarul J07/107/1991, avand Codul Unic de Inregistrare RO622445, convoaca Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor pentru data de 21.04.2018, ora 10:00.
Lucrarile Adunarii Generale se vor desfasura in municipiul Dorohoi, str. 1 Decembrie, nr. 8, judetul Botosani. La Adunarea Generala a Actionarilor sunt indreptatiti sa participe si sa voteze numai actionarii inregistrati in Registrul actionarilor la sfarsitul zilei de 04.04.2018, stabilita ca data de referinta.
Convocarea se efectueaza in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, ale Actului constitutiv, ale Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, ale Legii nr. 297/2004 privind piata de capital si a Regulamentului nr. 6/2009.
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor va avea urmatoarea ordine de zi:
1. Aprobarea Raportului presedintelui Consiliului de Administratie despre coordonarea Consiliului de Administratie in anul 2017.
2. Aprobarea Situatiilor financiare anuale individuale pentru exercitiul incheiat la 31.12.2017, potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara formate din: - situatia pozitiei financiare;
- situatia profitului sau pierderii si alte elemente ale rezultatului global;
- situatia modificarii capitalurilor proprii;
- situatia fluxurilor de trezorerie;
- note la situatiile financiare;
3. Aprobarea Raportului Consiliului de Administratie cu privire la exercitiul financiar al anului 2017.
4. Aprobarea Raportului auditorului statutar pentru anul 2017.
5. Descarcarea de gestiune a administratorilor pentru exercitiul financiar al anului 2017.
6. Aprobarea Bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2018.
7. Alegerea auditorului statutar si fixarea duratei contractului de audit pe o perioada de un an (incheierea exercitiului 2018).
8. Aprobarea de catre Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor a propunerii Consiliului de Administratie ca data de inregistrare pentru actionarii asupra carora se vor aplica hotararile Adunarii Generale sa fie data de 08.05.2018, respectiv ex - date 07.05.2018.
9. Aprobarea imputernicirii domnului ing. Popa Manole pentru efectuarea tuturor formalitatilor necesare in vederea inregistrarii hotararilor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor.
In situatia neindeplinirii conditiilor de validitate la prima convocare, Adunarea Generala este convocata pentru data de 22.04.2018, cu mentinerea ordinii de zi, a orei si a locului de desfasurare a Adunarii.
Unul sau mai multi actionari reprezentand individual sau impreuna cel putin 5% din capitalul social al societatii, inregistrati la data de referinta, au dreptul de a introduce puncte noi pe ordinea de zi a Adunarii, cu conditia ca fiecare punct sa fie insotit de o justificare sau de un proiect de hotarare propus spre adoptare de Adunarea Generala si de a prezenta proiecte de hotarare pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a Adunarii.
Propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a Adunarii Generale, se vor transmite in scris, in original, la sediul S.C. CONTED S.A. din Dorohoi, str.1 Decembrie, nr.8, jud. Botosani prin servicii de curierat sau prin mijloace electronice la adresa de e-mail secretariat@conted.ro, pana cel mai tarziu 29 martie 2018, ora 15:00 si se vor publica pe pagina de internet a Societatii.
Ordinea de zi completata ulterior convocarii, cu punctele propuse de actionari, se va publica pana cel mai tarziu in data de 04.04.2018, ora 15:00.
Actionarii au dreptul de a adresa intrebari privind punctele de pe ordinea de zi a Adunarii Generale. Intrebarile vor fi depuse sau expediate la sediul S.C. CONTED S.A. din Dorohoi, str. 1 Decembrie, nr. 8, jud. Botosani. Dreptul de a pune intrebari si obligatia de a raspunde pot fi conditionate de masurile pe care Societatea le poate lua pentru a asigura identificarea actionarilor, buna desfasurare si pregatire a Adunarii Generale, precum si protejarea confidentialitatii si a intereselor comerciale ale Societatii. Societatea poate formula un raspuns general pentru intrebarile cu acelasi continut. Se considera ca un raspuns este dat daca informatia pertinenta este disponibila pe pagina de internet a Societatii, in format intrebare-raspuns.
Persoanele fizice vor transmite propunerile privind introducerea de noi puncte pe ordinea de zi sau intrebarile cu referire la punctele propuse pe ordinea de zi spre a fi discutate in cadrul sedintei Adunarii Generale in original, semnate, insotite de o copie a actului de identitate a actionarului, semnata pentru conformitate de acesta. In cazul propunerilor transmise de catre persoanele juridice, acestea vor fi semnate in original de reprezentantul legal, insotite de certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului sau echivalent, nu mai vechi de 3 luni de la data publicarii prezentului convocator si copia actului de identitate a reprezentantului legal care semneaza.
Dreptul de vot se poate exercita direct, prin reprezentant cu imputernicire speciala/generala sau prin corespondenta.
Actionarii pot participa personal sau pot fi reprezentati in cadrul sedintei, fie de reprezentantii lor legali, fie de alti reprezentanti carora li s-a acordat o imputernicire speciala disponibila atat in limba romana cat si in limba engleza.
Actionarii pot acorda o imputernicire generala valabila pentru o perioada care nu va depasi 3 ani, permitand reprezentantului desemnat sa voteze in toate aspectele aflate in dezbaterea Adunarii Generale a Actionarilor Societatii cu conditia ca imputernicirea generala sa fie acordata de catre actionar, in calitate de client, unui intermediar definit conform art. 2 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 24/2017 sau unui avocat.
Actionarii nu pot fi reprezentati in Adunarea Generala a Actionarilor pe baza unei imputerniciri, de catre o persoana care se afla intr-o situatie de conflict de interese, in conformitate cu Legea nr. 24/2017.
Imputernicirile pentru reprezentarea actionarilor in Adunarea Generala Ordinara, completate de actionari fie in limba romana, fie in limba engleza insotite de o copie a actului de identitate al
reprezentantului desemnat pentru actionarii - persoane fizice, iar pentru actionarii – persoane juridice insotite de certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului sau echivalent, nu mai vechi de 3 luni de la data publicarii prezentului convocator si copia actului de identitate a reprezentatului legal, vor fi depuse sau expediate, prin scrisoare recomandata la registratura Societatii, in copie, cuprinzand mentiunea conformitatii cu originalul sub semnatura reprezentantului, astfel incat sa fie inregistrate la registratura Societatii din Dorohoi, str. 1 Decembrie, nr. 8, jud. Botosani pana cel tarziu la data de 19.04.2018, ora 10:00, in plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule ,,PENTRU ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN 21 APRILIE 2018’’.
Documentele prezentate intr-o limba straina (cu exceptia actelor de identitate) vor fi insotite de traducerea realizata de un traducator autorizat, in limba romana sau in limba engleza.
Formularele de imputerniciri speciale pentru reprezentarea actionarilor si formularele de buletin de vot prin corespondenta care nu contin cel putin informatiile cuprinse in formularele puse la dispozitia actionarilor la sediul Societatii si pe pagina de internet www.conted.ro si nu sunt transmise in termenul prevazut mai sus, nu sunt opozabile Societatii.
Formularele de buletin de vot prin corespondenta completate de actionari fie in limba romana, fie in limba engleza vor fi depuse sau expediate la sediul S.C. CONTED S.A. din Dorohoi, str. 1 Decembrie, nr.8, jud. Botosani in original, prin scrisoare recomandata, impreuna cu copia actului de identitate pentru actionarii - persoane fizice, iar pentru actionarii - persoane juridice insotite de certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comertului sau echivalent, nu mai vechi de 3 luni de la data publicarii prezentului convocator si copia actului de identitate a reprezentantului legal semnatar al formularului de vot prin corespondenta, astfel incat sa fie inregistrate la registratura, pana cel tarziu la data de 19.04.2018, ora 10:00, in plic inchis, cu mentiunea scrisa in clar si cu majuscule ,,VOT PRIN CORESPONDENTA PENTRU ADUNAREA GENERALA ORDINARA A ACTIONARILOR DIN 21 APRILIE 2018’’.
Imputernicirile speciale si formularele de buletin de vot prin corespondenta completate de actionari fie in limba romana, fie in limba engleza pot fi transmise si cu semnatura electronica la adresa de e-mail secretariat@conted.ro.
Formularele de buletin de vot prin corespondenta vor fi luate in considerare daca sunt inregistrate la Societate pana la data de 19.04.2018, ora 10:00. Vor fi considerate nule de drept buletinele de vot prin corespondenta care nu respecta termenul mentionat mai sus sau procedura stabilita de Consiliul de Administratie. Centralizarea, verificarea si tinerea evidentei voturilor prin corespondenta si a imputernicirilor speciale va fi realizata de o comisie desemnata de Consiliul de Administratie.
Membrii acestei comisii vor pastra in siguranta inscrisurile si vor asigura confidentialitatea voturilor transmise pana la momentul supunerii la vot a fiecarei rezolutii de pe ordinea de zi.
Documentele si materialele informative referitoare la subiectele aflate pe ordinea de zi a Adunarii Generale Ordinare, precum si proiectele de hotarari pentru punctele de pe ordinea de zi, formularele de buletin de vot prin corespondenta si de imputernicire speciala pentru reprezentarea in Adunarea Generala Ordinara vor fi puse la dispozitia actionarilor incepand cu data de 21.03.2018, la secretariatul societatii si pe website-ul www.conted.ro.
Pentru informatii suplimentare puteti contacta Societatea la telefonul 0231610067 interior 106.
Presedinte al Consiliului de Administratie,
Ing. Manole Popa