vineri | 29 martie, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Stiri Piata


FONDUL PROPRIETATEA - FP

Publicarea documentatiei de oferta

Data Publicare: 11.01.2018 18:16:58

Cod IRIS: A26E1

Raport curent conform Art. 99 litera (s) din Codul Bursei de Valori Bucuresti Operator de Piata, Titlul II, Emitenti si Instrumente Financiare

Evenimente importante de raportat:

Publicarea documentatiei de oferta

Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala Bucuresti, in calitatea sa de Administrator de Investitii al Fondul Proprietatea S.A. („Fondul”), doreste sa informeze actionarii, in continuarea raportului curent publicat astazi ce anunta aprobarea de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara a ofertei publice de cumparare in legatura cu cel de-al noualea program de rascumparare („Oferta”), ca documentatia aferenta Ofertei este disponibila publicului incepand de astazi, in mod gratuit:

a) in format electronic, pe paginile de internet ale Bursei de Valori Bucuresti (www.bvb.ro) si London Stock Exchange (www.londonstockexchange.com), precum si a Fondului (www.fondulproprietatea.ro), si

b) pe suport hartie la sediul social al Fondului, respectiv strada Buzesti, nr. 78-80, etaj 7, sector 1, Bucuresti, Romania.

Anuntul de Oferta este atasat de asemenea prezentului raport.

Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucuresti in calitate de Administrator de Investitii al FONDUL PROPRIETATEA S.A.

Johan Meyer

Reprezentant Legal

Data raportului:

11 ianuarie 2018

Denumirea entitatii emitente: Fondul Proprietatea S.A.

Sediul social:

Str. Buzesti nr. 78-80, etaj 7, sector 1, Bucuresti,011017

Numarul de telefon/fax:

Tel.: + 40 21 200 9600

Fax: + 40 21 200 9631

Email:

office@fondulproprietatea.ro

Internet:

www.fondulproprietatea.ro

Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului: 18253260

Numar de ordine in Registrul Comertului:

J40/21901/2005

Inregistrat la Registrul de Evidenta al Operatorilor de Date cu Caracter Personal sub numarul:
18668

Capital social subscris:

4.854.034.784,56 RON

Capital social varsat:

4.664.852.362,56 RON

Numar de actiuni emise:

9.334.682.278

Numar de actiuni platite:

8.970.869.928

Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise:

Actiuni pe Bursa de Valori Bucuresti

GDR-uri pe London Stock Exchange

ANUNT

cu privire la oferta publica de cumparare, cu plata in bani, pentru pana la 1.200.000.000 Actiuni ale Fondul Proprietatea S.A., sub forma de Actiuni si GDR-uri avand la baza Actiuni la un pret de 0,9350 RON per Actiune si suma echivalenta in dolari americani a 46,75 RON per GDR

Acest anunt se refera la o oferta publica de cumparare („Oferta Publica de Cumparare”) initiata de Fondul Proprietatea S.A., o societate pe actiuni constituita conform legislatiei din Romania, care a fost constituita si care functioneaza conform legislatiei din Romania ca un fond de investitii alternative (astfel cum este definit de Legea 74/2015 privind administratorii de fonduri de investitii alternative) („Ofertantul” sau „Emitentul”, dupa caz) avand drept obiect actiuni ordinare existente achitate integral cu o valoare nominala de 0,52 RON fiecare („Actiunile”). Oferta Publica de Cumparare cuprinde o oferta pentru pana la 1.200.000.000 Actiuni sub forma de Actiuni si/sau certificate globale de depozit avand la baza Actiuni („GDR-urile” si, impreuna cu Actiunile, „Valorile Mobiliare”). Actiunile sunt admise la tranzactionare pe piata reglementata la vedere a Bursei de Valori Bucuresti S.A. („Bursa de Valori Bucuresti” sau „BVB”) cu simbolul de piata „FP”. GDR-urile nu au o valoare nominala si sunt admise la tranzactionare pe piata Specialist Fund Segment a London Stock Exchange cu simbolul de piata „FP.”. Fiecare GDR reprezinta echivalentul a 50 de Actiuni.

Oferta Publica de Cumparare se adreseaza exclusiv detinatorilor de Actiuni si de GDR-uri (fiecare un „Investitor”).

Oferta publica de cumparare si achizitia de Valori Mobiliare se vor desfasura exclusiv in conformitate cu termenii si conditiile documentului de oferta publica de cumparare redactat de catre Ofertant si aprobat de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara („ASF”) in conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata („Legea Pietelor de Capital”) si Regulamentul nr. 1/2006 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare emis de ASF (fosta Comisie Nationala a Valorilor Mobiliare din Romania), cu modificarile ulterioare („Documentul de Oferta Publica de Cumparare”). Documentul de Oferta Publica de Cumparare a fost aprobat de ASF prin Decizia nr. 32 din data de 10.01.2018.

Documentul de Oferta Publica de Cumparare va fi disponibil publicului in mod gratuit pe intreaga Perioada a Ofertei (astfel cum aceasta este definita mai jos) (i) pe suport hartie, la sediul social al Ofertantului, Strada Buzesti, nr. 78-80 (etajul 7), sector 1, cod postal 011017, Bucuresti, Romania si (ii) in format electronic, pe site-ul web al Bursei de Valori Bucuresti (www.bvb.ro), precum si pe site-ul web al Ofertantului (www.fondulproprietatea.ro).

Perioada Ofertei: Oferta Publica de Cumparare va incepe in data de 18.01.2018 si va inceta la ora 12:00 p.m. (ora Europei de Est)/ ora 10:00 a.m., ora Greenwich Mean Time (GMT) din data de 23.02.2018 („Termenul de Expirare”) („Perioada Ofertei”). Va rugam sa aveti in vedere ca Euroclear Bank N.V./S.A. („Euroclear”) si Clearstream Banking, Societe Anonyme („Clearstream”), participantii aferenti si brokerii sau alti intermediari de valori mobiliare prin care sunt detinute GDR-uri vor stabili propriile lor termene limita pentru oferirea spre vanzare de GDR-uri, care vor fi anterioare Termenului de Expirare.

Emitentul/ Ofertantul: FONDUL PROPRIETATEA S.A., o societate infiintata si functionand in conformitate cu legislatia din Romania, avand sediul social in Strada Buzesti, nr. 78-80 (etajul 7), sector 1, cod postal 011017, Bucuresti, Romania, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J40/21901/2005.

Emitentul este autorizat de catre ASF (fosta Comisie Nationala de Valori Mobiliare) ca societate de investitii de tip inchis. Obiectul de activitate al Emitentului este administrarea portofoliului. Obiectivul investitional al Emitentului consta in maximizarea randamentelor si cresterea valorii activului pe actiune prin investitii realizate, in general, in actiuni si valori mobiliare legate de actiuni romanesti.

Obiectul de activitate al Emitentului, astfel cum este descris prin Codul CAEN 643, este „fonduri mutuale si alte entitati financiare similare”, iar obiectul principal de activitate este „investitii financiare” (Cod CAEN 6430).

Administratorul unic si administratorul de fond de investitii alternative al Emitentului este Franklin Templeton International Services S.A R.L..

Ofertantul nu are cunostinta de existenta vreunei persoane care actioneaza in mod concertat cu acesta in relatia cu Emitentul. Expresia „Persoane care actioneaza in mod concertat” are intelesul indicat de Legea Pietelor de Capital.

Conform extraselor de cont emise de Depozitarul Central si de BRD Groupe Societe Generale (custodele Ofertantului), la data de 14 decembrie 2017, Ofertantul detine 251.878.340 Actiuni (246.674.440 sub forma de Actiuni si 5.203.900 sub forma de GDR-uri (i.e. 104.078 GDR-uri)).

Oferta Publica de Cumparare: Ofertantul intentioneaza sa dobandeasca prin Oferta Publica de Cumparare pana la 1.200.000.000 Actiuni, sub forma de Actiuni si/sau GDR-uri (care, pentru a se evita orice dubiu, nu includ Actiunile sau GDR-urile detinute deja de catre Ofertant la data Documentului de Oferta Publica de Cumparare).

Daca un Investitor detine si Actiuni si GDR-uri, acesta poate (dar nu este obligat) sa participe in Oferta Publica de Cumparare cu toate Valorile sale Mobiliare, sau doar cu o parte a acestora sau cu o combinatie de Valori Mobiliare, utilizand procedurile corespunzatoare descrise in Documentul de Oferta Publica de Cumparare. Alternativ, un Investitor poate alege sa nu participe la Oferta Publica de Cumparare cu niciuna dintre Valorile sale Mobiliare (in acest caz nu este necesara nicio actiune din partea Investitorului respectiv), sau sa participe la Oferta Publica de Cumparare cu un singur tip de Valori Mobiliare (Actiuni sau GDR-uri) chiar daca Investitorul detine ambele tipuri de Valori Mobiliare.

Investitorii care ofera spre vanzare GDR-uri trebuie sa aiba in vedere ca pretul de achizitie pentru GDR-uri va fi achitat in USD la cursul de schimb disponibil Ofertantului, la absoluta discretie a Ofertantului, pentru conversia unui RON in USD in ziua lucratoare imediat urmatoare Termenului de Expirare fiind inteles ca respectivul curs de schimb nu va fi mai mare decat cursul aferent conversiei unui RON in USD publicat de Banca Nationala a Romaniei la ora 1:00 p.m. (Ora Europei de Est) in ziua in care bancile sunt deschise pentru public in Romania, Marea Britanie si SUA imediat urmatoare Termenului de Expirare (“Data Tranzactiei”) plus 0,5%.

Oferta Publica de Cumparare face parte din programul de rascumparare aprobat prin hotararea adunarii generale extraordinare a actionarilor Ofertantului nr. 5 din 26 octombrie 2017 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, nr. 4303 din 10 noiembrie 2017 al carui scop este reducerea capitalului social al Ofertantului.

Dupa inchiderea Ofertei Publice de Cumparare, Ofertantul intentioneaza sa anuleze GDR-urile achizitionate in cadrul Ofertei Publice de Cumparare in schimbul Actiunilor suport si ulterior sa anuleze toate Actiunile achizitionate (indiferent daca au fost achizitionate initial sub forma de Actiuni sau GDR-uri) si sa reduca capitalul sau social cu valoarea nominala corespunzatoare acestor Actiuni anulate.

Dealer Managerii: Ofertantul a contractat Jefferies International Limited si WOOD & Company Financial Services a.s. pentru a actiona ca Dealer Manageri in legatura cu Oferta Publica de Cumparare.

Intermediarul: Investitorii care ofera spre vanzare Actiuni in cadrul Ofertei Publice de Cumparare vor trebui sa le ofere in conformitate cu termenii si conditiile Documentului de Oferta Publica de Cumparare. Investitorii Institutionali (astfel cum acestia sunt definiti in Documentul de Oferta Publica de Cumparare) vor trebui sa ofere spre vanzare Actiuni prin intermediul WOOD & Company Financial Services a.s. (Intermediarul) sau prin intermediul oricaror alti intermediari (altii decat Intermediarul), care sunt o firma de investitii sau institutie de credit, care au calitatea de participanti la sistemul de tranzactionare al BVB si care (a) au semnat si transmis Intermediarului un angajament irevocabil si neconditionat de a respecta termenii si conditiile Ofertei Publice de Cumparare si legile aplicabile si (b) au primit acces la segmentul de piata al BVB utilizat pentru Oferta Publica de Cumparare (Participantii Eligibili). Investitorii de Retail (astfel cum acestia sunt definiti in Documentul de Oferta Publica de Cumparare) care ofera spre vanzare Actiuni vor trebui sa ofere Actiuni prin intermediul oricarui Participant Eligibil. Lista Participantilor Eligibili va putea fi gasita pe site-ul web al Bursei de Valori Bucuresti (www.bvb.ro).

Agentul de Oferta pentru GDR-uri: Investitorii care ofera spre vanzare GDR-uri vor trebui sa ofere GDR-uri prin The Bank of New York Mellon in calitate de Agent de Oferta pentru GDR-uri, in conformitate cu termenii si conditiile Documentului de Oferta Publica de Cumparare. Un Investitor detinand GDR-uri (sau un participant direct la Euroclear sau Clearstream, dupa caz, care detine GDR-uri in numele unui astfel de Investitor) trebuie sa participe la oferta prin Euroclear sau Clearstream, dupa caz.

Data: 10.01.2018

***

Informatii importante

Informatia continuta in prezentul anunt este cu scop de informare si nu se pretinde a fi intreaga sau completa. Informatia continuta de prezentul anunt, acuratetea, corectitudinea sau deplinatatea acesteia nu pot constitui baza pentru niciun scop. Prezentul anunt nu se intentioneaza sa reprezinte si nu reprezinta, sau nu face parte din, o oferta de a vinde sau o invitatie de a cumpara, schimba sau subscrie valori mobiliare in nicio jurisdictie. Prezentul anunt nu reprezinta un prospect sau un document echivalent unui prospect.

Emiterea, publicarea sau distribuirea acestui anunt in alte jurisdictii decat Romania, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii poate fi restrictionata prin lege si, ca urmare, orice persoane carora li se aplica legislatia oricaror altor jurisdictii decat Romania, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii trebuie sa se informeze si sa respecte orice cerinte aplicabile. Prezentul anunt a fost redactat in scopul conformarii cu legislatiile romane, americane si engleze si informatiile prezentate pot sa nu fie aceleasi ca in cazul in care ar fi fost prezentate daca prezentul anunt ar fi fost pregatit in conformitate cu legile si reglementarile din orice alte jurisdictii.

Oferta Publica de Cumparare se adreseaza exclusiv detinatorilor de Actiuni sau, dupa caz de GDR-uri ai Emitentului. Oferta si achizitia de Valori Mobiliare se va desfasura exclusiv in conformitate cu procedurile stabilite prin Documentul de Oferta Publica de Cumparare.

Oferta Publica de Cumparare este adresata detinatorilor de Actiuni si de GDR-uri rezidenti in Statele Unite ale Americii si se bazeaza si este conforma cu Sectiunea 14(e) din Legea din SUA privind bursele de valori din 1934, astfel cum a fost modificata (in engleza: Securities Exchange Act of 1934) („Legea Burselor de Valori Mobiliare”) si cu Regulamentul 14E din cadrul acesteia. Nici Comisia pentru Valori Mobiliare si Burse de Valori Mobiliare din Statele Unite („SEC”), nici orice comisie de valori mobiliare sau autoritate de reglementare din SUA nu a aprobat sau respins aceasta Oferta Publica de Cumparare, nu a analizat corectitudinea sau aspectele de fond acestei Oferte Publice de Cumparare sau nu a determinat daca acest Document de Oferta Publica de Cumparare este corect sau complet. Orice declaratie contrara reprezinta o fapta penala in Statele Unite ale Americii.

Prezentul anunt, comunicarea Ofertei publice de Cumparare, Documentul de Oferta Publica de Cumparare si orice alte documente sau materiale privind Oferta Publica de Cumparare nu este realizat si aceste documente si/sau materiale nu au fost aprobate de catre o persoana autorizata in sensul Sectiunii 21 din Legea privind Piata si Serviciile Financiare (in engleza Financial Services and Markets Act) din 2000. In consecinta, aceste documente si/sau materiale nu sunt distribuite, si nu trebuie sa fie transmise publicului larg din Marea Britanie. Oferta Publica de Cumparare si comunicarea acestor documente si/sau materiale sunt puse la dispozitia si sunt directionate doar catre persoanele din Marea Britanie care (i) au experienta profesionala in aspecte referitoare la investitiile care intra sub incidenta Articolului 19(5) din Legea privind Piata si Serviciile Financiare din 2000 (Promovarea Financiara) Ordinul din 2005, astfel cum a fost modificat („Ordinul”), (ii) sunt persoane cu o valoare neta mare care intra sub incidenta Articolului 49(2)(a) pana la (d) din Ordin, sau (iii) sunt persoane carora Oferta Publica de Cumparare si/sau aceste documente si/sau materialele pot fi comunicate in mod legal (toate aceste persoane sunt denumite impreuna „persoane relevante”). Nici Oferta Publica de Cumparare, nici Documentul de Oferta Publica de Cumparare nu trebuie sa constituie o baza pentru actiune in Marea Britanie pentru persoanele care nu sunt incluse in categoria persoanelor relevante. Oferta Publica de Cumparare este disponibila doar persoanelor relevante din Marea Britanie si la aceasta pot participa doar aceste persoane.

Ofertantul nu are intentia de a achizitiona alte Actiuni sau GDR-uri altfel decat este specificat in Documentul de Oferta Publica de Cumparare sau conform acestei Oferte Publice de Cumparare, in perioada in care aceasta Oferta Publica de Cumparare este deschisa pentru subscriere. In plus, in conformitate cu si in baza Regulii 14e-5(b) din Legea Burselor de Valori Mobiliare, afiliatii Ofertantului care nu sunt inclusi in grupul consolidat al Ofertantului, sau asupra carora Ofertantul nu exercita control si reprezentantii sau brokerii acestora (actionand ca imputerniciti) si orice afiliati ai unui consultant financiar pot, in mod periodic, achizitiona sau incheia acorduri pentru achizitionarea de Actiuni sau GDR-uri in afara Statelor Unite ale Americii, altele decat cele vizate de aceasta Oferta Publica de Cumparare, inainte sau pe durata Perioadei Ofertei, atat timp cat aceste achizitii sau acorduri respecta conditiile exceptiei prevazute de Regula 14e-5. Aceste achizitii pot avea loc fie pe piata deschisa la preturile de pe piata sau prin tranzactii private la preturi negociate. Informatii despre aceste achizitii vor fi divulgate daca legile aplicabile valorilor mobiliare impun acest lucru si in conformitate cu acestea.

Niciunul dintre Jefferies International Limited („Jefferies”), WOOD & Company Financial Services a.s. („WOOD & Co.” sau „Intermediarul” si, impreuna cu Jefferies, „Dealer Managerii”) sau The Bank of New York Mellon ca agent de oferta pentru GDR-uri („Agentul de Oferta pentru GDR-uri”) si depozitarul de GDR-uri („Depozitarul de GDR-uri”) (nici administratorii, directorii, angajatii sau afiliatii respectivi ai acestora) nu fac nicio declaratie de niciun fel referitoare la acest anunt, la Documentul de Oferta sau la Oferta Publica de Cumparare, si niciunul dintre Ofertant, Comitetul Reprezentantilor sau administratorul, Intermediarul, Dealer Managerii, Agentul de Oferta pentru GDR-uri sau Depozitarul de GDR-uri (nici administratorii, directorii, angajatii sau afiliatii corespunzatori ai acestora) nu fac nicio recomandare niciunui Investitor privind participarea sau abtinerea de la oferirea de Actiuni sau GDR-uri. Nicio persoana nu a fost autorizata sa faca nicio recomandare in numele Ofertantului, al Comitetului Reprezentantilor sau al administratorului, al Intermediarului, al Dealer Managerilor, al Agentului de Oferta pentru GDR-uri sau al Depozitarului de GDR-uri daca Investitorii ar trebui sa ofere sau nu spre vanzare Actiuni sau GDR-uri in conformitate cu aceasta Oferta Publica de Cumparare, sau sa faca orice declaratie sau sa ofere informatii in legatura cu aceasta Oferta Publica de Cumparare, in afara de cele incluse in prezentul anunt. Daca este transmisa orice astfel de recomandare, declaratie sau informatie, aceasta nu trebuie sa fie folosita ca fiind autorizata de catre Ofertant, Comitetul Reprezentantilor sau administrator, de Dealer Managerii, de Agentul de Oferta pentru GDR-uri sau Depozitarul de GDR-uri. Investitorii sunt indemnati sa evalueze cu atentie toate informatiile din Documentul de Oferta Publica de Cumparare, din Formularul de Subscriere si din alte materiale conexe si sa consulte propriii lor consilieri de investitii si fiscali si sa ia propriile decizii privind oferirea sau nu spre vanzare a Valorilor Mobiliare pe care le detin.

Jefferies, societate care este autorizata si reglementata de Autoritatea de Conduita Financiara din Regatul Unit, impreuna cu WOOD & Co., actioneaza exclusiv pentru Fondul Proprietatea S.A. si nimeni altcineva in legatura cu distribuirea acestui document si a Ofertei Publice de Cumparare si nu vor fi raspunzatoare fata de nimeni altcineva cu exceptia Fondul Proprietatea S.A. pentru furnizarea protectiei oferite clientilor lor, sau pentru oferirea de consultanta in legatura cu Oferta Publica de Cumparare.



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.