Nr. 3305 /10.04.2019
Catre: Bursa de Valori Bucuresti
Autoritatea de Supraveghere Financiara
- Sectorul Instrumentelor si Investitiilor Financiare
RAPORT CURENT
conform Legii nr. 24/2017 si Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018
Data raportului: 10.04.2019
S.I.F. Transilvania S.A.
Sediul social: str. Nicolae Iorga nr.2, Brasov 500057
Telefon: 0268/415529, 416171; Fax: 0268/473215, 473216
CUI / Cod de inregistrare fiscala: RO3047687
Numar de ordine in Registrul Comertului : J08/3306/92
Cod LEI (Legal Entity Identifier): 254900E2IL36VM93H128
Capital social subscris si varsat: 218.428.666,40 RON
Piata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: Bursa de Valori Bucuresti (simbol: SIF3)
Eveniment important de raportat: Litigii in contencios administrativ
S.I.F. Transilvania S.A. aduce la cunostinta actionarilor si investitorilor faptul ca a inaintat instantei de judecata competente doua actiuni in contencios administrativ, formulate in contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiara, prin care a solicitat:
(i) Anularea art. 3 al Deciziei A.S.F. nr. 1095/13.09.2018, iar ca efect al anularii art. 3 al Deciziei A.S.F.nr. 1095/2018, anularea Deciziei A.S.F. nr. 1213/10.10.2018 de solutionare a plangerii prealabile formulate impotriva art. 3 al Deciziei A.S.F. nr. 1095/13.09.2018.
Despre emiterea Deciziei A.S.F. nr. 1213/10.10.2018 actionarii si investitorii au fost informati prin Raportul curent nr. 11815/11.10.2018.
Mentionam ca prin art. 3 al Deciziei A.S.F. nr. 1095/2018 s-a dispus convocarea de catre Directoratul societatii a Adunarii Generale a Actionarilor, cu includerea pe ordinea de zi a unui punct care sa prevada numirea unui nou membru al Consiliului de Supraveghere al Societatii in vederea completarii componentei Consiliului de Supraveghere in numarul prevazut in Actul Constitutiv.
(ii) Constatarea refuzului nejustificat al A.S.F. de solutionare a cererii de concertare a actionarilor cu ocazia organizarii Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor S.I.F. Transilvania convocata pentru data de 6/7 martie 2019.
Mihai Fercala
Presedinte Executiv/Director general
Iulian Stan
Vicepresedinte Executiv/Director General Adjunct
Ofiter de conformitate
Marcus Valeriu Marin