vineri | 19 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


BANCA TRANSILVANIA S.A. - TLV

Rezultate financiare trim 3 2017

Data Publicare: 13.11.2017 18:40:40

Cod IRIS: CD6F1

Comunicat de presa, 13 noiembrie 2017

 

BT, partenerul antreprenorilor si sustinator al economiei romanesti  si in 2017

 ● Rezultate financiare la 30 septembrie a.c. ●

 

Primele noua luni ale anului au insemnat pentru Banca Transilvania o perioada de crestere organica, cu rezultate pozitive pe toate liniile de business, proiecte in zona de digital banking si implicare in comunitate.

  

Detalii financiare (comparativ cu finalul anului trecut):

  • 54,9 miliarde lei sunt activele totale, in crestere cu 6%;
  • 29,9 miliarde lei este soldul creditelor totale, in crestere cu 10%;
  • 44,98 miliarde lei depozitele clientilor, in crestere cu 7%.

 

BT este sustinator al economiei romanesti: Creditele, ca sold, pe toate liniile de business ale bancii, au crescut cu 10% in ianuarie – septembrie a.c. Banca Transilvania a acordat in aceeasi perioada 138.000 de credite noi persoanelor fizice, IMM-urilor si celor din zona Corporate, in valoare totala de peste 9 miliarde lei. In fiecare zi, in primele 9 luni ale anului, la Banca Transilvania au fost aprobate si procesate peste 700 de credite. 2,3 miliarde de lei reprezinta taxele si alte contributii la bugetul de stat ale BT in ultimii 5 ani, in nume propriu, pentru angajati si clienti, iar din aceasta suma, 314 milioane de lei sunt in primele 9 luni ale acestui an.

 

 Banca Transilvania & antreprenorii romani:

  • O treime din firmele nou infiintate in 2017 au ales sa lucreze cu Banca Transilvania.
  • BT are peste 245.000 clienti companii – IMM, micro-companii si Corporate.
  • ≈2.000 de micro-intreprinderi au primit finantari prin BT Mic, companie dedicata sustinerii afacerilor mici si infiintata la inceputul acestui an.

 

BT, digital si simplificarea modului in care clientii fac banking:

  • 160 bancomate multifunctionale BT Expres Plus, 470 de automate BT Expres si 1.100 de bancomate sunt in reteaua bancii. Cu ajutorul acestora, clientii au acces facil si non-stop  la cele mai uzuale operatiuni bancare: depunere de bani, transfer, schimb valutar, acces la contul curent etc.
  • Peste 12,2 milioane este numarul tranzactiilor realizate prin BT24 Internet Banking, respectiv peste 2 milioane prin Mobile Banking, in crestere cu 16%, respectiv 130%, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.
  • Peste 350 mii de utilizatori au BT24 Mobile Banking, aplicatie care ofera acum o experienta superioara clientilor, prin optiunile noi lansate, in urma upgrade-ului.
  • Clientii au facut in trimestrul al treilea cumparaturi si plati cu cardurile BT in valoare de peste 3,3 miliarde lei.

 

Banca Transilvania, prima banca de plati din Romania:  

  • BT este partenerul administratiilor centrale si locale privind colectarea impozitelor si taxelor: aproximativ 2,1 milioane de plati au fost facute prin Banca Transilvania catre Trezorerie, in valoare de peste 12,8 miliarde lei.  
  • 36,5 milioane de operatiuni au fost facute de clientii Bancii Transilvania in primele 9 luni ale anului, fara includerea celor cu carduri.

 

BT & retail banking:

  • 8 mii de persoane au avut acces la o locuinta datorita imprumuturilor ipotecare sau imobiliare oferite de Banca Transilvania in primele 9 luni ale anului.
  • Peste 3 milioane de carduri BT emise, cu care au loc peste 1 milion de tranzactii/zi.

 

BT, parte a comunitatii

  • 21,4 milioane de lei este contributia BT in acest an la programe de educatie financiara si antreprenoriala, sport, cultura si cauze sociale.
  • Prima generatie EMBA University of Hull, scoala de business 100% britanica fondata inclusiv de BT, a absolvit in acest an.
  • Programul de voluntariat Padurea Transilvania a ajuns in acest an la a patra editie, ocazie cu care a fost impadurita in Cluj o suprafata de 10 hectare.   

 

Profitul net al Bancii Transilvania este de 780 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 829 milioane lei. Grupul BT a incheiat primele noua luni ale acestui an cu active de 55,1 miliarde lei, din care banca detine 54,9 miliarde lei. Creditele nete – incluzand leasing – reprezinta 54,3% din activele Grupului Financiar BT. Solvabilitatea bancii este de 17,95%, fara a include rezultatul primelor noua luni ale anului.

 

Numarul de tranzactii derulate in BT in primele 9 luni din anul 2017 a crescut cu 19%, iar veniturile nete din operatiuni au crescut cu 15% in aceeasi perioada, comparativ cu anul trecut, in contextul in care banca a oferit servicii la costuri mai reduse decat in anul anterior. Rata expunerilor neperformante ale Bancii Transilvania, conform definitiei europene, este de 7,3%, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 65%.

 

Informatii pentru actionarii BT:

Raportul aferent trimestrului III 2017, intocmit in conformitate cu prevederile Articolului 113 lit. C din Regulamentul CNVM Nr.1/2006 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, va fi disponibil pe site-ul BT (pagina Actionari/Rezultate financiare) incepand cu 13 noiembrie a.c.

Situatiile financiare la 30.09.2017 nu sunt auditate sau revizuite; cele aferente 31.12.2016 sunt auditate.

Comunicare & Relatii Publice | Banca Transilvania

 

Contact actionari: Investor.Relations@bancatransilvania.ro

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.