miercuri | 17 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Analize Comparative - o noua functionalitate pentru investitori disponibila pe BVB Research Hub

24.05.2021

  • Analize Comparative, o noua sectiune disponibila gratuit investitorilor pe platforma BVB Research Hub
  • Noul modul permite comparatii in timp real intre multiplii companiilor listate la BVB si cele mai relevante companii listate pe alte piete cu activitate similara
  • Datele disponibile in noua sectiune sunt preluate si procesate in totalitate automat de la Capital Cube, furnizor global de analize financiare

 

Platforma BVB Research Hub, lansata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pentru a le oferi investitorilor acces la analize fundamentale, pune la dispozitia utilizatorilor o noua functionalitate, Analize Comparative. Prin intermediul acesteia, platforma BVB Research Hub permite comparatii in timp real intre multiplii companiilor listate la BVB si cele mai relevante companii listate pe alte piete cu activitate similara, prioritizandu-le pe cele din Romania sau din regiunea Europei Centrale si de Est.  

„Bursa de Valori Bucuresti este principalul canal de finantare pentru companiile romanesti. Proiectul BVB Research Hub este foarte important in acest sens pentru ca urmareste doua obiective esentiale, cresterea vizibilitatii emitentilor nostri si facilitarea accesului investitorilor la informatii esentiale in procesul decizional, ambele obiective conlucrand la consolidarea rolului bursei in finantarea economiei reale”, afirma Radu Hanga, Presedintele Bursei de Valori Bucuresti.

Modulul Analize Comparative a fost realizat in urma unei colaborari intre Bursa de Valori Bucurest si Capital Cube, furnizor global de analize, date financiare si continut pentru investitori. Datele sunt preluate si procesate in totalitate automat din baza de date a Capital Cube, aceasta acoperind peste 50.000 de companii si ETF-uri la nivel global. Sectiunea Analize Comparative din cadrul BVB Research Hub este disponibila doar in limba engleza. 

„Accesul la informatii si la analiza fundamentala este esential in procesul de alocare a capitalului de catre investitori. Consideram ca noua functionalitate a platformei BVB Research Hub se va dovedi foarte utila, ea permitand comparatii in timp real intre multiplii companiilor listate la BVB si cele mai relevante companii listate, inclusiv pe alte piete, cu activitate similara, acesta fiind un procedeu de evaluare frecvent utilizat de catre investitorii institutionali. In egala masura, implementarea unei solutii tehnice automatizate, care utilizeaza date agregate la nivel global este un pas inainte in digitalizarea si dezvoltarea pietei de capital din Romania”, considera Adrian Tanase, Director General al Bursei de Valori Bucuresti.

Bursa de Valori Bucuresti a lansat BVB Research Hub pe 20 aprilie 2021 ca pe o platforma de informatii esentiale despre companiile listate la Bucuresti, utile in procesul investitional. Platforma isi propune sa creasca vizibilitatea emitentilor si sa faciliteze accesul investitorilor la resurse de calitate. BVB Research Hub este dedicat investitorilor individuali si institutionali, companiilor listate si brokerilor, precum si publicului larg. Accesul la toate resursele disponibile in platforma - rapoarte de analiza realizate de analisti financiari si, analize comparative - este gratuit. Platforma poate fi accesata la acest link: www.bvbresearch.ro