vineri | 29 martie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Peste 100 de inscrieri in proiectul Made in Romania - BVB extinde perioada pentru nominalizari pana pe 22 februarie

20.02.2017

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a primit peste 100 de inscrieri in proiectul „Made in Romania”. Datorita interesului ridicat fata de acest proiect si numarului de nominalizari venite de peste tot din tara, BVB decide sa extinda perioada de inscriere pe site-ul www.bvbleague.ro pana pe 22 februarie, ora 19:00.

„Suntem foarte incantati ca <<Made in Romania – Liga Antreprenorilor>>, <<Fluent in Finante>> si <<Condus de Randament>> au devenit repere pentru piata de capital din Romania, in drumul ei spre statutul de Piata Emergenta,” a declarat directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski.

„Made in Romania: liga celor 15 companii pentru cresterea economiei romanesti” a fost lansat in februarie 2017. Scopul proiectului este sa selecteze si sa promoveze 15 dintre cele mai inovatoare companii romanesti care au cel mai mare potential de crestere si sanse ridicate sa devina jucatori cu impact in economia locala si poate chiar regionala. Proiectul este realizat impreuna cu Grupul Financiar Banca Transilvania, Google, Horvath & PartnersMazars si NN. Sustinatorii oficiali ai proiectului sunt Entrepreneurship Academy, Inoveo, fundatia Romanian Business Leaders si portalul start-up.ro.

Odata incheiata perioada inscrierilor pe 22 februarie, BVB si membrii comitetului de nominalizare vor selecta 50 de companii care vor ajunge in etapa finala, in care un juriu format din 12 experti ai pietei de capital va alege 14 companii. Cea de cincisprezecea companie va fi aleasa pe baza votului publicului, in perioada 28 februarie – 14 martie. Lista finala a companiilor selectate va fi anuntata la sfarsitul lunii martie, in cadrul galei „Made in Romania”.

In plus fata de beneficiile de imagine si marketing pentru firmele selectate, Bursa de Valori Bucuresti si partenerii proiectului vor derula un program de mentorat pentru cele 15 companii finaliste. In fiecare luna, din aprilie si pana in noiembrie 2017, vor fi acoperite subiecte precum marketing si branding, strategie si inovare, audit si finantarea dezvoltarii. In functie de tema fiecarei luni, vor avea loc ateliere, training-uri si intalniri unu la unu dedicate echipelor si angajatilor din companiile selectate. In urma acestui program, in cele opt luni, BVB si partenerii vor contribui la stimularea proceselor de inovare si bune practici in cadrul acestor companii, sprijinind astfel cresterea lor.

Participarea la acest proiect este gratuita si voluntara. Companiile care au fost desemnate de catre terti vor fi informate cu privire la desemnarea lor si li se va cere sa isi dea acordul pentru a fi luate in considerare in cadrul proiectului. Mai multe informatii despre proiect, desfasurare, precum si formularul de nominalizare sunt disponibile pe website-ul dedicat www.bvbleague.ro.  

 

***

Bursa de Valori Bucuresti administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme alternative de tranzactionare si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare. Bursa de Valori Bucuresti este o companie listata pe propria piata din 2010. Pentru mai multe informatii vizitati www.bvb.ro

Pentru mai multe informatii: Daniela Serban, Director IR&PR, +40.742.242.662, comunicare@bvb.ro