vineri | 29 martie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Bursa de Valori Bucuresti si SeedBlink isi unesc fortele pentru sustinerea ecosistemului antreprenorial inovator romanesc

30.03.2021

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si SeedBlink au semnat un protocol de colaborare pentru sustinerea dezvoltarii mediului de afaceri din Romania, diversificarea surselor de finantare si facilitarea accesului companiilor la capital.

Bursa de Valori Bucuresti si platforma de investitii de tip equity crowdfunding, SeedBlink, isi propun sa sprijine antreprenorii care au nevoie de capital si au  idei inovatoare de dezvoltare a afacerii. Rolul acestui parteneriat este acela de a pune impreuna umarul la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial si inovator din Romania, pentru facilitarea accesului la capital pentru companii aflate in diferite stadii de evolutie. 

Parteneriatul  isi propune ca startup-urile tech promitatoare si cu crestere rapida, care se afla in portofoliul SeedBlink, sa primeasca suport in evaluarea posibilitatii de a deveni publice prin admiterea la tranzactionare pe una din pietele administrate de Bursa de Valori Bucuresti. 

Protocolul de colaborare ofera beneficii reciproce atat pentru antreprenorii cu nevoie de finantare pentru cresterea ulterioara, cat si pentru investitorii de equity crowdfunding care ar putea participa la oferte publice sau plasamente private, alegand astfel o strategie de exit prin Bursa de Valori.

De asemenea, SeedBlink va deveni partener al editiei a patra a programului Made in Romania organizat de Bursa de Valori Bucuresti.

“Bursa de Valori Bucuresti sustine companiile din Romania, iar deschiderea catre diferite rute de finantare este un semn al maturizarii ecosistemului. Consideram SeedBlink si partenerii lor o pepiniera pentru noi listari si un suport pentru cresterea sectorului IT/Tech romanesc. Acest parteneriat este aliniat initiativelor noastre precum Made in Romania in cadrul careia vom lansa o platforma in care antreprenorii se intalnesc cu finantatorii din piata privata si publica”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al Bursei.

“Am remarcat in ultimii doi ani o crestere semnificativa a interesului companiilor mici si mijlocii pentru finantare prin piata de capital. Piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti si platforma Seedblink sunt printre principalele canale de finantare pentru aceste companii, iar prin cooperarea dintre BVB si SeedBlink ne dorim sa evidentiem complementaritatile dintre noi si sa contribuim la dezvoltarea continua a infrastructurii de finantare in folosul antreprenorilor si al investitorilor locali, precum si al economiei in ansamblu”, a afirmat Adrian Tanase, Directorul General al BVB.

„Pe masura ce din ce in ce mai multe companii vor strange capital pe pietele private, va fi tot mai necesara sprijinirea acestor companii cu strategii adecvate de finantare corporativa si lichiditate. Experienta si reputatia BVB in piata de capital si suportul lor pentru listarile publice se completeaza foarte bine cu pipeline-ul nostru dinamic de companii tehnologice pre-seed si seed, dar si cu nevoile investitorilor in startup-uri, prin intermediul SeedBlink. Suntem incantati sa demaram acest parteneriat cu BVB", a spus Andrei Dudoiu, Cofondator si CEO SeedBlink.

Platforma de investitii private SeedBlink a construit deja o baza de peste 4,000 de investitori online, care a facilitat pana in prezent 36 de runde de finantare cumuland peste 12,6 milioane euro investiti in companii de tehnologie.

Parteneriatul dintre BVB si SeedBlink marcheaza inca un pas important catre modernizarea si dezvoltarea pietei de capital din Romania, prin eficientizarea accesului companiilor la multiple surse de finantare, facilitarea accesului acestora la listarea la bursa si prin cresterea bazei de investitori din piata de capital.

 

Despre BVB
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) administreaza piete de actiuni, obligatiuni si alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme multilaterale de tranzactionare si furnizeaza o gama variata de servicii participantilor la pietele financiare. Bursa de Valori Bucuresti este o societate listata pe propria piata din 2010. Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat, in septembrie 2019, promovarea pietei de capital din Romania la statutul de Piata Emergenta Secundara. Din 21 septembrie 2020, Romania este inclusa propriu-zis in indicii FTSE Russell dedicati pietelor emergente. Pentru mai multe informatii despre Bursa de Valori Bucuresti, vizitati www.bvb.ro

 

Despre SeedBlink
SeedBlink este platforma de investitii in start-ups de tehnologie cu cea mai mare crestere din Europa din punct din punct de vedere al sumelor tranzactionate si a numarului de investitori. Compania isi propune sa democratizeze in continuare procesul de investitii prin combinarea vizibilitatii adusa de crowdsourcing, flexibilitatea business angels si expertiza venture capital, toate intr-o platforma online.
Comunitatea in plina expansiune a SeedBlink se afla in centrul succesului platformei, alaturi de selectia de startup-uri din tehnologie fondate de echipe pasionate, cu idei inovatoare, impact social real si potential de scalare internationala. Pentru mai multe informatii despre SeedBlink, vizitati www.seedblink.com

 

Pentru informatii suplimentare:  

Bursa de Valori Bucuresti

SeedBlink

Remus Danila

Bianca Simion

IR & PR Officer

Marketing & Communication @ SeedBlink

Remus.danila@bvb.ro

Bianca.simion@seedblink.com