sâmbătă | 24 februarie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat rezultatele indicative ale revizuirii semestriale aferente lunii septembrie 2023

21.08.2023

  • Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat vineri, 18 august, rezultatele  indicative ale revizuirii semestriale ce intra in vigoare din luna septembrie 2023
  • Toate cele 7 companii romanesti incluse in indicii FTSE Global All Cap isi vor mentine pozitia in indici
  • In cadrul indicilor FTSE Global Micro Cap, Romania va avea incepand cu luna viitoare 6 companii, cu una mai putin decat in prezent

Vineri 18 august, furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat rezultatele revizuirii semestriale care vor intra in vigoare incepand cu 18 septembrie 2023. Potrivit anuntului disponibil la acest LINK, toate cele 7 companii romanesti prezente in indicii FTSE Global All Cap isi vor mentine pozitia in indici. Acestea sunt: Banca Transilvania (TLV), Hidroelectrica (H2O), MedLife (M), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), One United Properties (ONE) si Teraplast (TRP).

Romania va fi prezenta in indicii FTSE Global Micro Cap cu 6 companii. Acestea sunt: Aquila (AQ), Bittnet Systems (BNET), Bursa de Valori Bucuresti (BVB), Conpet (COTE), Purcari Wineries (WINE) si Sphera Franchise Group (SFG). Actiunile companiei Transport Trade Services (TTS) in prezent incluse in FTSE Global Micro Cap urmeaza a fi exluse din acesti indici intrucat capitalizarea bursiera totala a companiei a depasit pragul maxim admis al indicelui FTSE Global Micro Cap.

Evolutia pietei de capital din Romania a fost recunoscuta pe plan international de furnizorul global de indici FTSE Russell si, incepand cu anul 2020, Romania a fost promovata la statutul de Piata Emergenta. Concomitent, in indicii furnizorului global MSCI, MSCI Frontier IMI, MSCI Romania IMI, MSCI Frontier si MSCI Romania, Romania va fi prezenta, din data de 1 septembrie 2023 cu 22 de companii.