sâmbătă | 20 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Comunicate de presa


Inregistrare simplificata pentru antreprenori in comunitatea Made in Romania

26.08.2021

Platforma Made in Romania, dezvoltata de Bursa de Valori Bucuresti si disponibila pe www.investingromania.com, ofera o inregistrare simplificata a companiilor, ca urmare a preluarii datelor publice din platforma Termene.ro. Astfel, in momentul completarii profilul unei companii si introducerii Codului Unic de Identificare, sunt preluate automat toate datele publice solicitate pentru inscrierea in comunitatea Made in Romania. Noua functionalitate este implementata cu sprijinul Termene.ro, platforma care ofera informatii actualizate in timp real despre firmele din Romania.

„Prin programul Made in Romania, Bursa de Valori Bucuresti isi arata dedicarea si implicarea in construirea unui mediu de afaceri solid. Rezultatele editiilor Made in Romania din ultimii ani, dar si deschiderea tot mai mare pe care companiile antreprenoriale o au fata de piata de capital ne arata ca suntem pe drumul cel bun. Parteneriatul cu Termene.ro vine sa reconfirme directia noastra spre digitalizare si transformare a tot ce inseamna bursa intr-un produs flexibil si usor de accesat atat de catre echipele antreprenoriale care cauta finantare, cat si de catre investitori”, a declarat Adrian Tanase, Director General Bursa de Valori Bucuresti.

„Cele peste 300 de companii din programul Made in Romania de anul acesta sunt toate afaceri predictibile care se dezvolta prin utilizarea business intelligence si a informatiilor disponibile in comunitatea Termene.ro. Ca antreprenor, ma bucur ca prin intermediul platformei noastre putem valida afacerile romanesti inscrise in programul BVB, firme active in domenii cheie ca IT&C, servicii, agricultura, sanatate, home&deco si constructii”, a declarat Adrian Dragomir, fondator Termene.ro. 

Inregistrarea unei companii in cadrul platformei Made in Romania este posibila 24/7 si ofera posibilitatea conectarii companiilor cu intermediari la bursa, business angels, venture capital, private equity sau banci. Datele publice preluate automat in momentul introducerii Codului Unic de Identificare includ cifrele de afaceri si profiturile/pierderile din ultimii trei ani raportati, capitalurile proprii si numarul de angajati din ultimul an raportat si, nu in ultimul rand, structura actionariatului, respectiv procentele detinute de persoane fizice/juridice rezidente/nerezidente.

Platforma Made in Romania a fost lansata in aprilie 2021, odata cu cea de-a IV-a editie a programului Made in Romania. In prezent, in platforma sunt inregistrate 114 conturi cu profil de companie, 45 de conturi cu profil de consultant si 91 de conturi cu profil de investitor. Companiile care se inregistreaza pentru a face parte din comunitatea Made in Romania au posibilitatea sa intre in contact cu finantatorii si sa participe la un program de mentorat care va avea loc in perioada urmatoare.

Cea de-a IV-a editie a programului Made in Romania este in plina desfasurare. La inceputul lunii august au fost anuntate cele 50 de companii semifinaliste, iar pana pe 31 august inclusiv, publicul poate vota una dintre acestea. Compania care va primi cele mai multe voturi din partea publicului va deveni prima finalista a editiei. Celelalte 14 companii finaliste urmeaza sa fie stabilite pe 1 septembrie de un Juriu format din experti in diverse domenii ale economiei, desemnati de Bursa de Valori Bucuresti si de partenerii proiectului. Companiile finaliste din acest an vor fi anuntate public in cadrul Galei de Premiere programata in luna septembrie 2021. Cele 50 de companii semifinaliste au fost selectate dintre toate aplicatiile primite, respectiv 318 companii, prin votul membrilor Comitetului de Nominalizare.

Termene.ro este o platforma complet automatizata in care utilizatorii au acces direct la informatii din 15+ surse oficiale si actualizate in timp real despre datele financiare si juridice ale firmelor din Romania. Infiintata in anul 2014, Termene.ro este utilizata de peste 70.000 de companii, pe care le sprijina sa identifice la timp oportunitatile de afaceri si sa evalueze corect riscurile prin analize de piata, rapoarte si statistici care pot fi personalizate sau monitorizari ale portofoliului de clienti.