joi | 28 martie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. - BRD

Raport anual 2018

Data Publicare: 18.04.2019 17:41:46

Cod IRIS: D1FFD

 

COMUNICAT DE PRESA

 

Bucuresti, 18 aprilie 2019

 

Hotararile Adunarii Generale a Actionarilor BRD - Groupe Societe Generale

 

Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) BRD - Groupe Societe Generale s-a reunit pe 18 aprilie 2019, la Turn BRD, Bd. Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1, Bucuresti (etaj 1, Sala Auditorium), pentru doua sedinte: Ordinara si Extraordinara. Conform convocatorului, la Adunarea Generala Ordinara si la cea Extraordinara au fost indreptatite sa participe si sa voteze persoanele avand calitatea de actionar la data de referinta de 08 aprilie 2019. La sedinta au fost prezenti actionari reprezentand  80,56 % din capitalul social al bancii.

AGA Ordinara a dezbatut si aprobat situatiile financiare anuale individuale si consolidate la 31 decembrie 2018, pregatite in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, asa cum au fost adoptate de Uniunea Europeana, insotite de Raportul Anual al Consiliului de Administratie la nivel individual si consolidat si de Raportul auditorului financiar al bancii, descarcarea de gestiune a administratorilor BRD pentru exercitiul financiar al anului 2018, propunerea Consiliului de administratie de distribuire a 73.9% din profitul distribuibil de 1.545.988.625 lei, fixarea dividendului brut la 1,64 lei / actiune, plata dividendelor in data de 31 mai 2019 si data platii amanate 29 noiembrie 2019, bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2019 si programul de activitate pe exercitiul financiar al anului 2019, remuneratia cuvenita administratorilor neexecutivi si limitele generale privind remuneratiile suplimentare ale administratorilor precum si a remuneratiei directorilor pentru exercitiul financiar al anului 2019, numirea societatii Ernst & Young Assurance Services S.R.L. in calitate de auditor financiar al bancii pentru anul financiar 2019.

De asemenea, AGA Ordinara a aprobat: reinnoirea mandatului de administrator al domnului Petre BUNESCU, pentru o perioada de 4 ani, incepand cu data de 18.04.2019 si numirea urmatorilor 3 administratori: domnul Bogdan-Alexandru DRAGOI, domnul Philippe Laurent Charles HEIM si doamna Liliana FELEAGA, pentru un mandat de 4 ani (numirile sunt sub conditia obtinerii aprobarii prealabile inceperii exercitarii functiei, emisa de Banca Nationala a Romaniei, conform dispozitiilor legale in vigoare si termenul mandatului incepe sa se calculeze de la data emiterii aprobarii prealabile inceperii exercitarii functiei).

Presedintele Consiliului de Administratie al Bancii a fost imputernicit sa semneze, in numele Bancii, Contractul de administratie cu fiecare dintre administratorii mai sus mentionati.

In cadrul aceleiasi AGA Ordinare, domnul Bogdan-Alexandru DRAGOI si doamna Liliana FELEAGA, au fost desemnati in calitate de administratori independenti.

AGA Extraordinara a avut pe ordinea de zi si a aprobat modificarea Actului Constitutiv al Bancii conform propunerilor din Anexa la Convocator.

De asemenea, Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat data de 9 mai 2019 ca ex date, respectiv data de 10 mai 2019 ca data de inregistrare pentru identificarea actionarilor care urmeaza sa beneficieze de dividende sau alte drepturi si asupra carora se rasfrang efectele hotararilor adunarii generale ordinare a actionarilor.

Raportul anual care contine situatiile financiare ale anului 2018 aprobate de Adunarea Generala a Actionarilor a fost transmis la  ASF – Sectorul Instrumentelor si Investitiilor Financiare si la Bursa de Valori Bucuresti, conform calendarului de comunicare financiara facut public la inceputul anului, si este disponibil pentru public si investitori pe site-ul web al bancii:  www.brd.ro. Copii ale raportului pot fi obtinute, la cerere, gratuit,  de  la sediul central al BRD - Groupe Societe Generale, situat in Bulevardul Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1, Bucuresti.

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.