joi | 25 aprilie, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Stiri Piata


SPHERA FRANCHISE GROUP - SFG

Raport T3 2022

Data Publicare: 14.11.2022 8:00:12

Cod IRIS: C26D6

Catre:

BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A.

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA

 

 

 

 

RAPORT CURENT 46/2022

Intocmit in conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, si/sau Codul Bursei de Valori Bucuresti.

Data raportului

14.11.2022

Denumirea societatii

Sphera Franchise Group SA

Sediul social

Bucuresti, Romania        

Adresa

Calea Dorobantilor nr. 239, et. 2, Bucuresti Sector 1

Telefon / Fax

+40 21 201 17 57 / +40 21 201 17 59

Email

investor.relations@spheragroup.com

Nr. inreg. la ONRC

J40/7126/2017

Cod unic de inregistrare

RO 37586457

Capital social subscris si varsat

581.990.100 RON             

Numar total de actiuni

38.799.340          

Simbol

SFG

Piata de tranzactionare

Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Premium

Evenimente importante de raportat: Disponibilitate rezultate financiare pentru T3 2022

T3 2022 a continuat tendinta pozitiva de crestere la nivel de trimestru, iar Sphera Franchise Group a incheiat aceasta perioada cu rezultate record – vanzari totale consolidate de 347,6 milioane de lei, o crestere cu 22% fata de T3 2021. Vanzarile restaurantelor comparabile au crescut cu 15.6% in T3 2022 ca urmare a calibrarii volumului crescut al tranzactiilor, cat si a cresterilor de pret aplicate.  Vanzarile generate in T3 2022 in Romania au contribuit cu 297,3 milioane de lei, cele din Italia, cu 45,5 milioane de lei, in timp ce vanzarile din Republica Moldova au atins un prag istoric, fiind inregistrata o cifra de afaceri de 4,8 milioane de lei. In ceea ce priveste impartirea la nivel de brand, in T3 2022, KFC a inregistrat venituri in valoare totala de 299 de milioane de lei, Pizza Hut – 30,7 milioane de lei si Taco Bell – 17,9 milioane de lei.

Cheltuielile la nivelul restaurantelor au crescut marginal mai rapid decat vanzarile din T3 2022, ajungand la 308,3 milioane de lei, in crestere cu 24% fata de T3 2021. Cresterea a fost determinata in principal de costurile cu alimentele si materialele, care au crescut cu 27%, pana la 117,5 milioane de lei, de mediul inflationist general si de cresterea accelerata si continua la nivelul costurilor cu energia. Cu toate acestea, din perspectiva costului alimentelor si materialelor, cresterea a fost temperata comparativ cu prima jumatate a anului.

In ceea ce priveste profitul net, Sphera a inregistrat o evolutie pozitiva in T3 2022, o crestere de 6% fata de T3 2021, datorita prezentei crescute a clientilor in restaurante (acest aspect conducand la cresterea tranzactiilor in general), contributiei restaurantelor deschise in ultimele 12 luni si ajustarilor de pret coroborate cu cea mai mare rata de vanzari la nivelul livrarilor prin canale proprii de la debutul pandemiei. In T3 2022, 85% din vanzari au fost generate fie in restaurante, fie prin canalele de livrare proprii ale Grupului.

Performanta excelenta la nivel de vanzari si profit net din T3 2022 a contribuit la recuperarea pierderilor inregistrate de Grup in T1 2022. In consecinta, pentru primele noua luni din 2022, Grupul a inregistrat venituri consolidate de 953,6 milioane de lei, o crestere cu 31% fata de 9L 2021, EBITDA normalizat de 58,3 milioane de lei, o scadere usoara cu 4% fata de EBITDA normalizat pentru 9L 2021 si un profit net de 15,6 milioane de lei, o scadere cu 44%. Vanzarile generate in Romania au reprezentat 86% din acest rezultat, cu o valoare de 823,5 milioane de lei, Italia – 12%, pe fondul vanzarilor de 117,8 milioane de lei, in timp ce Republica Moldova a generat 1% din vanzarile totale, 12,3 milioane de lei.

Cheltuielile in restaurante din primele noua luni ale anului 2022 s-au ridicat la 889,9 milioane de lei, o crestere cu 35% fata de anul trecut, diferenta dintre ritmul de crestere a vanzarilor fata de cheltuieli micsorandu-se fata de situatia din primul semestru din 2022. Cea mai semnificativa crestere a fost inregistrata la nivelul costurilor cu alimentele si materialele, care s-au ridicat la 334,7 milioane de lei in 9L 2022, o crestere cu 42% fata de 9L 2021, o imbunatatire fata de cresterea anterioara de 52% inregistrata in S1 2022 comparativ cu S1 2021. Salariile si beneficiile angajatilor au crescut cu 31% fata de anul trecut, ajungand la 212,5 milioane de lei, ca efect combinat al numarului mediu mai mare de angajati cu norma intreaga si al schemei de remunerare sporite.

Performanta solida din T3 2022 a condus la un profit din exploatare in restaurante de 64,9 milioane de lei in 9L 2022, o scadere de 8% fata de 9L 2021, dar o imbunatatire semnificativa fata de perioadele anterioare de raportare din 2022. Ponderea cheltuielilor generale si administrative in vanzari a scazut cu 1pp in 9L 2022 fata de 9L 2021, ajungand la 39,8 milioane de lei, o crestere moderata de 3,5%. Acest lucru a condus la un profit din exploatare pentru 9L 2022 de 25,1 milioane de lei, o scadere cu 22% fata de 9L 2021.

Costurile financiare au crescut cu 88%, ajungand la 10,5 milioane de lei din cauza evolutiei negative a cursului valutar si a costurilor de finantare in crestere de la inceputul anului 2022. Cu un rezultatul financiar negativ, profitul inainte de impozitare pentru 9L 2022 a fost de 15 milioane de lei, fata de 26,9 milioane de lei la nivelul 9L 2021, rezultand un profit net de 15,6 milioane de lei generat de Grup in primele noua luni din 2022, fata de 28,1 milioane de lei in aceeasi perioada din 2021.

Datele prezentate mai sus exclud impactul adoptarii IFRS 16.

Conferinta telefonica

Conferinta telefonica de prezentare a rezultatelor financiare disponibile la 30 septembrie 2022 va avea loc pe 14 noiembrie, la ora 14:00, ora locala / 13:00 CET / 12:00 (UK). Anexata acestui raport curent se regaseste si prezentarea pentru Conferinta.

Disponibilitate raport

Situatiile financiare consolidate interimare simplificate ale Grupului pentru perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2022 (neauditate), insotite de Raportul Administratorului, sunt disponibile pe site-ul companiei, www.spheragroup.com, la sectiunea Relatia cu Investitorii, pe profilul emitentului pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti, www.bvb.ro, precum sunt anexate si prezentului raport curent.

 

DIRECTOR GENERAL EXECUTIV                                             DIRECTOR FINANCIAR

Calin Ionescu                                                                                       Valentin Budes

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.