vineri | 19 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


OMV PETROM S.A. - SNP

Investitie de circa 70 mil. euro la Petrobrazi pentru inlocuire camere cocsare

Data Publicare: 28.06.2021 11:00:12

Cod IRIS: 85926

               

 OMV Petrom investeste circa 70 de milioane de euro la Petrobrazi pentru inlocuirea camerelor de cocsare

 

 

   Noile camere de cocsare sunt realizate in Romania si au o durata de viata de peste 20 de ani

   Inlocuirea va avea loc intre 2021 si 2023, implicand o investitie totala de aproximativ 70 de milioane de euro

 

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, va investi aproximativ 70 de milioane de euro la rafinaria Petrobrazi, pentru inlocuirea unor instalatii esentiale in procesul de rafinare. Este vorba despre cele patru camere de cocsare care, la temperaturi foarte inalte, asigura etapa de transformare a componentelor grele in produse superioare.

Radu Caprau, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Downstream Oil: „Investim constant in modernizarea rafinariei Petrobrazi. Inlocuirea camerelor de cocsare este un proiect cu un grad de complexitate tehnica si organizatorica foarte ridicat. Noile unitati vor avea o contributie importanta la cresterea eficientei si a sigurantei operatiunilor noastre.”

Cele patru camere de cocsare sunt proiectate pentru o durata viata de peste 20 de ani si 5.000 de cicluri de functionare, si vor fi realizate in Romania. Greutatea unei camere de cocsare este de aproape 200 de tone, cu un diametru de circa 6 metri, iar inaltimea / lungimea de aproximativ 30 de metri. Macaraua folosita pentru inlocuirea camerelor de cocsare va avea o inaltime de circa 140 de metri si, in functie de conditiile atmosferice, va putea fi vazuta din Bucuresti.

Procesul de inlocuire a camerelor de cocsare se va derula in perioada 2021 – 2023; aproximativ 11 milioane de euro vor fi investiti anul acesta.

Petrobrazi are o capacitate totala de procesare a titeiului de 4,5 milioane de tone pe an. Incepand din 2005, OMV Petrom a investit aproximativ 1,8 miliarde de euro in rafinarie, o treime din aceasta investitie contribuind la reducerea impactului asupra mediului.  

 

 

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de 53 milioane bep in 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si tarile invecinate prin intermediul a 790 benzinarii, la sfarsitul lui martie 2021, sub doua branduri, OMV si Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51% din actiunile OMV Petrom. Statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 20,6% din actiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea detine 7%, iar 21,4% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti si la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contributii de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005 – 2020.

Din 2007, OMV Petrom a integrat in strategia sa de business principiile responsabilitatii corporatiste. In perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania, concentrandu-se pe protectia mediului, educatie, sanatate si dezvoltare locala.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom si-a anuntat sprijinul pentru recomandarile emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informatiilor financiare referitoare la schimbarile climatice) privind riscurile si oportunitatile asociate schimbarilor climatice.

 

 

Contact:

OMV Petrom Relatia cu Investitorii

Tel: +40 372 161930, Fax: +40 372 868518
e-mail: investor.relations.petrom@petrom.com

                                                                  

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.