vineri | 17 mai, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Stiri Piata


RAIFFEISEN BANK S.A. - RBRO27B

Rezultate financiare trimestrul 1 2024

Data Publicare: 02.05.2024 8:30:17

Cod IRIS: 8A612

 

Catre:   Bursa de Valori Bucuresti (BVB)  

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) – Sectorul Instrumente si Investitii Financiare

 

 

Raiffeisen Bank: crestere de 50% pe segmentul planificarii financiare si sustinere solida a IMM-urilor din Romania in T1 2024

 

 

 

Bucuresti, 02.05.2024 | Raiffeisen Bank Romania continua strategia de crestere in domeniul planificarii financiare personale, cu evolutii de +50% in primele 3 luni ale anului, pe segmentul planuri de investitii, pensii private si asigurari de viata cu componenta de economisire. Totodata, a continuat sustinerea IMM-urilor din Romania si a accelerat investitiile pentru lansarea de noi functionalitati in aplicatia de mobile banking.

 

La nivel de active, Raiffeisen Bank Romania incheie primul trimestru al anului cu un total de aproximativ 72 miliarde RON in crestere cu 11% fata de perioada anterioara a anului precedent si un trend ascendent al creditarii pentru sectorul IMM, motorul economiei romanesti. Creditele acordate de catre Raiffeisen Bank acestui segment au crescut cu 5% an la an, evolutie pozitiva sustinuta in principal de programele guvernamentale precum IMM Invest.

 

In primele trei luni ale anului, am continuat sa crestem in sfera planificarii financiare personale, cu o evolutie de +50%, iar prin programele de garantare ale European Investment Fund am aprobat credite in valoare de 46 milioane de euro. Sunt rezultate care ne fac sa privim cu incredere in viitor. Continuam si in 2024 cresterea bi-dimensionala, bazata pe o strategie unica in peisajul bancar romanesc. Prin Banking 1:1, romanii au acces la cele mai bune solutii de planificare financiara si la banking  digital, simplu, sigur si la indemana. Totodata, ne mentinem capitalizarea si lichiditatea la cote solide, bine pozitionati pentru a accelera creditarea si sustine finantarea economiei reale.” - Zdenek Romanek,  Presedinte & CEO, Raiffeisen Bank Romania.

Segmentul IMM inregistreaza evolutii pozitive in rata de adoptie a aplicatiei de incasare plati cu cardul RaiPOS, care a crescut la 40% la finalul trimestrului 1 (aproximativ 8.000 de terminale RaiPOS utilizate activ de clientii IMM).

Primul trimestru al anului a insemnat si cel mai inalt grad de digitalizare al clientilor IMM (aproximativ 95.000 de clienti IMM folosesc activ Noul Raiffeisen Online IMM si aplicatia mobila Smart Business).

Inscrieri record in factory by Raiffeisen, programul dedicat antreprenorilor romani

Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat in urma cu 6 ani pentru a sprijini start-up-urile romanesti,  continua si anul acesta cu un numar record de inscrieri.  In primul trimestru al anului 2024, programul a adunat de aproximativ 6 ori mai multe proiecte inscrise fata de T1 2023 si a acordat de 2,5 ori mai multe credite participantilor care s-au calificat.

La inceputul anului 2024, peste 430 de business-uri romanesti erau finantate prin acest program cu  aproximativ 24 milioane de euro.

Tendinte pe segmentul creditarii si economisirii

Dupa o revigorare a creditarii la finalul anului trecut, 2024 a inceput cu un usor declin. Soldul de credite acordate clientilor a inregistrat o scadere de 4% an la an, in principal din segmentul de clienti persoane juridice ca urmare a rambursarii unor facilitati de catre companiile din sectorul energetic. Imprumuturile acordate persoanelor fizice au fost, de asemenea, in scadere cu 3% an la an, in contextul temperarii cererii de credite, in special a celor ipotecare, ca urmare a incertitudinii, inflatiei persistente si a unui mediu de rate de dobanzi ridicate.

Asteptarile generale cu privire la evolutia creditarii in perioada urmatoare indica un ritm moderat de crestere, in contextul consolidarii puterii de cumparare a populatiei, al unei potentiale reduceri graduale a ratelor de dobanda de politica monetara si al unui volum consistent de investitii sustinut de fondurile disponibile prin programul ”Next Generation EU”.

Primul trimestru a adus o crestere de 8% an la an a stocului de depozite atrase de la clienti, cu rezultate pozitive atat pentru segmentul de clienti persoane fizice, cat si pentru persoanele juridice.

Veniturile brute ale bancii au crescut cu 8% in primele trei luni ale anului. Un procent similar de crestere l-au avut si cheltuielile operationale (+8% an la an), fapt ce reflecta investitiile alocate pentru dezvoltarea echipei si a capabilitatilor tehnologice. Performanta financiara a Raiffeisen Bank in T1 2024 a condus la obtinerea unui profit de aproape 390 milioane RON ca urmare a majorarii cheltuielilor operationale, cresterii costurilor cu personalul, investitiilor din domeniul IT. Profilul de risc bun si evolutia pozitiva a veniturilor sunt, in continuare, puncte forte in activitatea bancii.

Printre noutatile inceputului de an se numara si lansarea unui instrument inovator de invatare bazat pe inteligenta artificiala, specializat in domeniul planificarii financiare personale. Acest instrument este creat pentru a optimiza semnificativ viteza de invatare si eficienta echipelor de experti Raiffeisen, contribuind la imbunatatirea experientei clientilor si la cresterea satisfactiei acestora. 

Raiffeisen Bank sustine tranzitia catre o economie sustenabila

Din cele 996,8 milioane de euro de Obligatiuni Verzi si Sustenabile emise pentru finantarea proiectelor eligibile, pana la 31 decembrie 2023, Raiffeisen Bank  a alocat peste 9.400 de  credite in suma totala de 932,7 milioane euro. In ceea ce priveste impactul asupra mediului, proiectele finantate au generat economii anuale de peste 42.000 de tone CO2, iar prin intermediul imprumuturilor sociale, Raiffeisen Bank a sprijinit aproape 3.200 de IMM-uri care angajeaza peste 51.000 de persoane fizice in regiunile subdezvoltate din Romania si a contribuit la cresterea accesului la servicii esentiale.

 

Solutii digitale care fac viata mai usoara clientilor 

 

Numarul clientilor care s-au inrolat direct de pe telefon prin intermediul aplicatiei Smart Mobile a inregistrat valori de peste 2 ori mai mari decat in perioada similara a anului trecut, iar satisfactia lor cu referire la acest flux se pastreaza la un nivel constant ridicat, de peste 80 puncte in indicatorul de recomandare NPS. 

De anul acesta, in portofoliul de produse Raiffeisen care se pot incheia complet digital intra si Fondurile de Investitii, astfel incat incheierea documentatiei contractuale si realizarea subscrierilor sunt acum la doar cateva click-uri distanta.

 

In premiera, pe piata romaneasca, de la mijlocul lunii martie, clientii Raiffeisen Bank isi pot vizualiza, in Smart Mobile, suma totala obtinuta din dobanzile platite de banca in anul precedent precum si din anul in curs, pentru produsele de economisire (conturi de economii si depozite la termen), detinute la Raiffeisen Bank.  Noua functionalitate le ofera, astfel, confortul de a-si calcula mai usor valoarea totala anuala a veniturilor non-salariale, atunci cand au nevoie sa depuna declaratia unica pentru veniturile aferente anului fiscal anterior.

 

O alta functionalitate, disponibila in Smart Mobile, din februarie, adreseaza necesitatea legala de actualizarea periodica a datelor de identificare ale clientilor, un proces esential pentru mentinerea sigurantei si conformitatii in sistemul bancar. Solutia oferita de Raiffeisen Bank permite actualizarea datelor personale printr-un proces comod si simplificat, iar clientii care si-au reinnoit cartea de identitate pot sa urmeze singuri actualizarea prin simpla fotografiere a actului de identitate si urmarea catorva pasi.

Pentru un plus in securitate a serviciilor, de anul acesta este disponibila  o noua functionalitate in Smart Mobile care permite sesizarea unei nereguli cu privire la o tranzactie efectuata cu cardul. Utilizatorii pot contesta  tranzactii atunci cand au suspiciuni asupra lor.

Aplicatia de loializare Smart Market a inregistrat 100.000 de utilizatori noi, in ultimul trimestru, ajungand sa loializeze si recompenseze peste 700.000 utilizatori cu cash back, puncte si discount-uri de la cei peste 135 comercianti parteneri.

+30% in numarul de tranzactii cu cardul

Nivelul de tranzactionare cu cardul creste de la an la an. Astfel, e-commerce-ul ramane canalul cu cel mai mare avant si in T1 2024, avand o crestere de 30% a numarului de tranzactii si 25% la nivel de volume, fata de aceeasi perioada a anului anterior.  

De asemenea, plata contributiilor si a taxelor la diverse institutii ale statului este din ce in ce mai usoara prin intermediul cardului si platformelor online, lucru observat printr-o dublare a sumelor tranzactionate. 

 

Premii internationale pentru Raiffeisen Bank

 

Premiata in repetate randuri de catre unele dintre cele mai prestigioase publicatii internationale, Raiffeisen Private Banking a primit in martie reconfirmarea statutului Romania's Best International Private Bankla evenimentul Euromoney Global Private Banking Awards 2024. 

 

In prezent, Directia Private Banking administreaza active in valoare totala de peste 3 miliarde de euro, oferindu-le clientilor pe care ii deserveste acces la un univers investitional extins, ce cuprinde fonduri de investitii locale, fonduri de investitii internationale, obligatiuni guvernamentale si obligatiuni corporative. 

 

In primul trimestru al anului 2024, activele totale aflate in administrarea segmentului Private Banking au inregistrat o crestere neta de 30 milioane euro fata de finalul anului precedent, iar oferta de instrumente financiare a fost extinsa prin lansarea unei noi emisiuni de obligatiuni corporative denominate in dolari, care a atras un interes foarte ridicat din partea clientilor de Private Banking. 

 

Pe segmentul Premium Invest, activele aflate in administrare au crescut pe parcursul primului trimestru cu mai mult de 60 milioane de euro. 

 

Primul trimestru al anului a adus si o serie de recunoasteri pe scena internationala a industriei bancare. Raiffeisen Bank Romania a fost desemnata ’Best Bank in Romania for 2024’ de catre publicatia Global Finance, o recunoastere a performantei bancii si a modelului de business dezvoltat in jurul conceptului Banking 1:1.

 

De asemenea, EMEA Finance a acordat Raiffeisen Bank titlul de ’Cea mai buna banca din Romania’ si Cea mai buna banca de investitii din Romania, precum si Green Finance Award pentru contributia la sustinerea finantarilor sustenabile.

 

1 milion de euro pentru sustinerea comunitatilor

Incepand din martie 2024, cele 20 de ONG-uri castigatoare ale granturilor in valoare totala de 1 milion de euro, acordate prin intermediul acceleratorului de ONG-uri in sustenabilitate Raiffeisen Comunitati, au intrat in perioada de accelerare si implementare, etapa aflata in derulare pana la 31 martie 2025. 

 

Cea de-a 13-a editie a programului Raiffeisen Comunitati a fost lansata in noiembrie 2023, Raiffeisen Bank Romania reafirmandu-si, astfel, angajamentul fata de dezvoltarea comunitatilor locale prin sustinerea de proiecte locale inovatoare, sustenabile si cu impact real. 

 

Dincolo de finantare, Raiffeisen Comunitati ofera si un program de accelerare si mentorat, incluzand cursuri practice pentru cresterea capacitatii de implementare a proiectelor castigatoare: management financiar, strangere de fonduri, comunicare si dezvoltarea unei retele de sprijin in comunitate.

 

Despre Raiffeisen Bank Romania

Raiffeisen Bank, banca universala de top, cu capitalizare si lichiditate solide activeaza pe piata bancara din Romania deservind peste 2,2 milioane de clienti, persoane fizice si juridice.

De mai bine de 25 de ani, Raiffeisen Bank sustine mediul economic din Romania, oferind produse si servicii financiare dezvoltate pentru a acoperi nevoile clientilor. Avand ca principiu fundamental responsabilitatea, contribuim la dezvoltarea societatii prin finantarea economiei reale si sustenabile. Totodata, suntem implicati in comunitate, prin sustinerea a 5 piloni de dezvoltare: educatie, ecologie urbana, sport ca stil de viata sanatos, inovatie si nu in ultimul rand, arta si cultura.

Din 2023, Raiffeisen Bank propune o noua abordare si perspectiva asupra serviciilor bancare, prin lansarea “Banking 1:1", o modalitate interactiva de a simula configurarea  unui plan financiar pentru clientii nostri, folosind aplicatia Smart Finance, dezvoltata de echipa din Romania. www.raiffeisen.ro

 

Nota: Toate cifrele financiare de mai sus sunt in concordanta cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) si Standardele Grupului RBI de raportare pentru management (MIS).

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.