vineri | 29 martie, 2024 |
Starea pietei: DESCHISA

Comunicate de presa


FTSE Russell confirma ca Romania este pe cale sa fie inclusa in indicii FTSE de Piete Emergente in cadrul revizuirii din septembrie 2020

01.04.2020

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat in cadrul revizuirii interimare din martie 2020 o serie de clarificari in cazul promovarii Romaniei la statutul de Piata Emergenta Secundara.

FTSE Russell confirma ca Romania este pe cale sa fie inclusa in indicii FTSE de piete emergente in cadrul revizuirii din septembrie 2020. Verificarea eligibilitatii pentru includerea in indici se va realiza in cadrul revizuirii anuale FTSE Global All Cap din septembrie 2020 si se va baza pe datele de tranzactionare de la 30 iunie 2020. Revizuirea din septembrie va analiza lichiditatea individuala a companiilor monitorizate (8 companii romanesti ce indeplinesc criteriile de dimensiune ale FTSE Russell) in perioada iulie 2019 – iunie 2020. Pentru ca o companie sa indeplineasca criteriul de lichiditate, aceasta trebuie sa aiba o lichiditate mediana lunara de cel putin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni. Masurarea lichiditatii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizeaza pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunara a volumelor tranzactionate zilnic si numarul de actiuni free float.

In acest sens, FTSE Russell a emis urmatoarele precizari privind promovarea Romaniei: “In urma revizuirii anuale FTSE Equity Country Classification din septembrie 2019, Romania va fi reclasificata de la statutul de Piata de Frontiera la statutul de Piata Emergenta Secundara incepand cu septembrie 2020. Cu toate acestea, companiile romanesti vor fi incluse in seria de indici FTSE Global Equity Index Series (GEIS) daca minimum doua companii indeplinesc criteriile de eligibilitate FTSE Global All Cap pe baza datelor de tranzactionare de la 30 iunie 2020”.

Pe baza calculelor Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si a valorilor curente privind numarul de actiuni considerate free float, la sfarsitul lunii martie 2020, doua companii romanesti sunt pe cale sa fie incluse in indicii de Piata Emergenta ai FTSE Russell, respectiv Banca Transilvania (TLV) si S.N. Nuclearelectrica (SNN) acestea ar trebui sa indeplineasca in continuare criteriile de lichiditate, in urmatoarele trei luni. Astfel, Banca Transilvania trebuie sa asigure o lichiditate mediana zilnica de cel putin 2.150.000 de actiuni pentru inca doua luni, in timp ce S.N. Nuclearelectrica trebuie sa asigure o lichiditate mediana zilnica de cel putin 27.000 de actiuni pentru cele trei luni ramase, pana in iunie 2020.

Bursa de Valori Bucuresti va continua sa lucreze impreuna cu companiile emitente, participantii la piata si autoritatile pentru imbunatatirea lichiditatii pietei si pentru a asigura includerea in indicii de piete emergente ai FTSE Russell in septembrie 2020 si mai departe pentru a creste semnificativ numarul companiilor romanesti incluse in indici FTSE Russell Emerging Markets.

De asemenea, BVB va continua initiativele de promovare a realizarilor si evolutiei pietei in randul investitorilor globali si locali pentru a consolida perceptia acestora referitoare la infrastructura solida si calitatea pietei romanesti, dar si pentru a consolida interesul lor fata de oportunitatile pietei.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anuntat, pe 26 septembrie 2019, ca Romania a fost promovata de la statutul de Piata de Frontiera la statutul de Piata Emergenta Secundara, iar decizia va deveni efectiva incepand cu septembrie 2020.