In spatele fiecarei companii care creste se afla o poveste despre curaj, perseverenta si ambitia de a construi pe termen lung. Unele dintre aceste povesti devin surse de inspiratie pentru intreaga comunitate antreprenoriala si merita sa fie impartasite. Evenimentul va fi transmis live pe Facebook, YouTube si LinkedIn.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) organizeaza, vineri, 31 iulie, incepand cu ora 17:00 evenimentul de lansare a Cartii BVB Arena 2025, volum care reuneste povestile celor 15 companii finaliste ale celei mai recente editii a programului BVB Arena.
Evenimentul marcheaza incheierea editiei BVB Arena 2025 si celebreaza parcursul antreprenorilor care, prin viziune, perseverenta si rezultate, contribuie la dezvoltarea economiei romanesti si sunt exemple pentru comunitatea de afaceri. In cadrul evenimentului, reprezentantii companiilor incluse in volum vor impartasi, pe scurt, lectiile care le-au definit parcursul si viziunea asupra urmatoarei etape de dezvoltare a companiei. Acestia vor semna un exemplar al cartii ce va ramane in patrimoniul BVB si vor participa la momentul simbolic al sunarii clopotelului Bursei.
Evenimentul se va incheia cu prezentarea, in premiera, a principalelor directii strategice care vor defini editia BVB Arena 2026, oferind invitatilor o prima perspectiva asupra viitorului programului.
Agenda evenimentului:
17:00 - 17:15 - Cuvinte de deschidere
17:15 - 17:30 - Interventiile partenerilor BVB Arena 2025
17:30 - 18:25 - Interventiile reprezentantilor celor 15 companii si semnarea simbolica a Cartii BVB Arena 2025
18:25 - Ceremonia de sunare a clopotelului Bursei si fotografia oficiala
18:25 - 18:30 - BVB Arena 2026 - primele directii strategice si incheierea evenimentului
Cartea BVB Arena 2025 este mai mult decat o publicatie. Este o colectie de povesti antreprenoriale despre curaj, crestere si ambitia de a construi mai departe.