marți | 16 aprilie, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Anunturi


Actiunile Visual Fan intra la tranzactionare pe piata AeRO in 26 iulie

22.07.2021

 

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza ca luni, 26 iulie, actiunile Visual Fan, compania romaneasca de tehnologie infiintata in Brasov in 2002 si care detine brandul Allview, intra la tranzactionare pe piata AeRO, segmentul de actiuni al Sistemului Multilateral de Tranzactionare. Actiunile companiei se vor tranzactiona sub simbolul bursier ALW.

Listarea companiei vine dupa incheierea unui plasament privat derulat in 23 aprilie prin care compania a atras de la investitorii din piata de capital 15,5 milioane de lei. In cadrul plasamentului au fost vandute catre 161 de investitori, dintre care 32 calificati si 129 de retail, un numar de 111.100 actiuni la un pret de 140 lei/actiune. Capitalizarea anticipata a companiei se ridica la 155,5 milioane de lei. Plasamentul privat si listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.

Echipa Visual Fan va suna pe 26 iulie clopotelul Bursei de Valori Bucuresti cu ocazia inceperii tranzactionarii actiunilor companiei la bursa. Evenimentul va fi transmis LIVE, de la ora 10:00, pe canalele de social media ale BVB Facebook, YouTube si LinkedIn.

Mai multe informatii despre companie sunt disponibile pe site-ul BVB la acest LINK.