vineri | 06 martie, 2026 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE - AROBS

Achizitionare Global Engineering Services & Solutions S.R.L.

Data Publicare: 04.11.2025 8:30:13

Cod IRIS: EF939

Catre: Bursa de Valori Bucuresti S.A.

            Autoritatea de Supraveghere Financiara

RAPORT CURENT 57/2025

Conform prevederilor Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Regulamentului Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si prevederile art. 99 din Codul Bursei de Valori Bucuresti, Titlul II, Emitenti si Instrumente Financiare.

Data raportului

04.11.2025

Denumirea societatii

Arobs Transilvania Software S.A.

Sediul social

Str. Donath. nr. 11, bl. M4, sc. 2, et. 3, ap. 28, Cluj-Napoca, Cluj, Romania

Email

ir@arobs.com

Telefon

+40 364 143 201

Website

www.arobsgrup.ro

Nr. inreg. la ONRC

J1998001845122

Cod unic de inregistrare

RO 11291045

Capital social subscris si varsat

104.555.233 lei

Numar de actiuni

1.045.552.330

Simbol

AROBS

Piata de tranzactionare

Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Premium

Evenimente importante de raportat: Achizitionare Global Engineering Services & Solutions S.R.L., companie cu sediul in Sibiu, Romania

Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. (denumita in continuare „Compania” sau „Grupul”) informeaza piata cu privire la achizitionarea unei participatii majoritare de 65% in Global Engineering Services & Solutions S.R.L. (denumita in continuare „Gess Engineering”), companie romaneasca de inginerie cu sediul in Sibiu care dezvolta si implementeaza solutii complexe de testare, validare si integrare a vehiculelor, oferind servicii complete, de la proiectare si design, testare de prototipuri si analiza de performanta pentru marii jucatori globali din industria automotive si furnizori directi ai acestora (Tier 1).

Tranzactia completeaza linia de servicii de inginerie a AROBS, prin extinderea expertizei companiei in validarea sistemelor, siguranta si integrarea vehiculului, intr-o abordare axata pe competente cu aplicabilitate extinsa in ecosistemul de mobilitate, vehicule autonome si sisteme embedded.

Cele doua companii au colaborat anterior in numeroase proiecte, identificand de-a lungul timpului sinergii evidente intre echipe, valori si abordare tehnica. Integrarea Gess Engineering in Grup reprezinta un pas natural in consolidarea zonei de inginerie, oferind o noua dimensiune in aria de testare si validare. Gess Engineering aduce o experienta solida in implementarea proiectelor complexe, care implica precizie, disciplina si colaborare directa cu parteneri globali, aspecte care completeaza expertiza Grupului. Desi activeaza in sectorul automotive, un domeniu care a traversat o perioada de ajustare in ultimii ani, achizitia contribuie la extinderea competentelor de inginerie ale Grupului, cu aplicabilitate atat in mobilitate, cat si in alte domenii tehnologice. In ansamblu, aceste capabilitati sporesc standardul tehnic al Grupului si contribuie la livrarea unor solutii de inalta calitate pentru multiple industrii, precum si accesul la alt segment de clienti diferit de cei traditionali ai AROBS.

Gess Engineering a fost fondata in 2018 si a evoluat gradual, ajungand ca in perioada 2023 – 2024 sa depaseasca pragul de 100 de specialisti, odata cu extinderea colaborarilor directe cu producatori auto si furnizori Tier 1, precum si prin dezvoltarea in Sibiu a unor activitati complexe de integrare a vehiculelor. Gess Engineering este recunoscuta pentru expertiza in testarea sistemelor de asistenta la conducere (ADAS) si a altor functii avansate ale vehiculului, desfasurand un proces complet de validare, de la analizarea cerintelor si stabilirea metodologiei de testare pana la executia testelor, interpretarea rezultatelor si raportarea finala.

In anul 2024, Gess Engineering a generat venituri in valoare de aproximativ 22 milioane de lei. Managementul Gess Engineering va continua sa fie asigurat de echipa actuala. Rezultatele financiare ale Gess Engineering vor fi incluse in situatiile financiare consolidate ale Grupului odata cu finalizarea tranzactiei, care este supusa indeplinirii anumitor conditii si aprobarii de catre autoritatile de reglementare. Detaliile financiare ale tranzactiei nu sunt publice, in conformitate cu acordul dintre parti.

Aceasta este cea de-a treia tranzactie a Grupului din acest an, dupa majorarea capitalului social realizata in iulie 2024, in urma careia Grupul a atras aproximativ 30 de milioane de euro pentru a sustine strategia de crestere bazata pe fuziuni si achizitii. In martie 2025, Grupul a achizitionat integral SVT Electronics, o companie romaneasca specializata in dezvoltarea de solutii complete de management si analiza a datelor tahograf, iar in iunie 2025, Grupul a realizat prima achizitie directa in Statele Unite ale Americii, prin achizitionarea unei participatii de 70% in compania americana Codingscape, specializata in consultanta tehnologica, design si servicii de dezvoltare software personalizat pentru clienti enterprise.

 

Voicu OPREAN

Presedinte Consiliu de Administratie

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.