Nr. Inreg. 310/18.11.2025
Catre:
Bursa de Valori Bucuresti
Autoritatea de Supraveghere Financiara
RAPORT CURENT
Intocmit in conformitate cu Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata (republicata) si Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata.
|
Data raportului:
|
18.11.2025
|
|
Denumirea entitatii emitente:
|
DN AGRAR GROUP SA
|
|
Sediul social:
|
Alba-Iulia, Piata Iuliu Maniu, nr. 1, bl. 31DE, Judetul Alba
|
|
E-mail:
|
investors@dn-agrar.eu
|
|
Numar de telefon/ fax:
|
0258.818.114, 0258.818.115
|
|
Website:
|
www.dn-agrar.eu
|
|
Nr. inregistrare la ONRC:
|
J2008000730015
|
|
Cod unic de inregistrare:
|
RO24020501
|
|
Capital social subscris si varsat:
|
31.818.844,80 lei
|
|
Numar de actiuni:
|
159.094.224
|
|
Simbol:
|
DN
|
|
Piata de tranzactionare:
|
MTS AeRO Premium
|
Evenimente importante de raportat: Disponibilitate rezultate financiare aferente primelor 9 luni din 2025
DN AGRAR GROUP S.A. (DN) informeaza actionarii si investitorii despre disponibilitatea rezultatelor financiare aferente primelor 9 luni din 2025.
Una dintre principalele companii agroalimentare integrate din Romania si cel mai mare producator de lapte de vaca din Europa, a incheiat primele 9 luni ale anului 2025 cu o cifra de afaceri de 158 milioane lei, in crestere cu 25% fata de anul anterior, si un profit net de 43 milioane lei, dublu comparativ cu perioada similara din 2024. Rezultatele au fost sustinute de o crestere cu 11% a cantitatii de lapte livrate si de o majorare a pretului de vanzare mediu al laptelui.
Peter de Boer, CEO al DN AGRAR Group SA:
„DN AGRAR Group si-a continuat traiectoria robusta de crestere, in pofida provocarilor generate de conditiile meteo dificile si schimbarile fiscale, inregistrand o marja EBITDA de 49% si dublarea profitului fata de primele noua luni din 2024. Ne asteptam sa depasim rezultatele anuale estimate in martie 2025, iar revizuirea in crestere a bugetului consolidat publicat in septembrie confirma dinamica solida din toate liniile de afaceri.
Un reper important al acestei perioade a fost progresul accelerat al fermei Straja, unde am atins tinta de efective de animale stabilita pentru acest an cu aproape patru luni mai devreme. La 30 septembrie, ferma avea deja 1.900 de capete, iar pana la finalul acestui an estimam ca vom ajunge la 2.200 de animale. Aceasta extindere sustine cresterea de 10% proiectata pentru productia de lapte in 2025, vizibila deja in rezultatele de pana acum.
Piata de lactate si agribusiness din Romania ramane una complexa, influentata de presiuni economice, climatice si legislative, inclusiv de prelungirea plafonarii pretului la lapte pana in martie 2026, masura care continua sa afecteze marjele pe intreg lantul valoric. Cu toate acestea, ramanem increzatori in rezultatele din trimestrul al patrulea, desi anticipam o moderare a ritmului de crestere.”
In primele noua luni ale anului 2025, DN AGRAR a accelerat procesul de dezvoltare prin investitii semnificative, materializate in mai multe proiecte cheie. Aceste investitii includ constructia fermei Straja, dezvoltarea liniei de compostare din cadrul fermei Lacto Agrar, achizitia de echipamente agricole si investitii in panouri solare, cu un total de 42 milioane lei.
A doua fabrica de compost, care va creste capacitatea de productie a ingrasamintelor organice la 14.000 de tone, este estimata sa devina operationala in trimestrul patru al anului 2025.
Partile interesate pot consulta raportul si in cadrul website-ului Companiei - www.dn-agrar.eu, la sectiunea Investitori.
De asemenea, Raportul T3 2025 este anexat si prezentului raport curent.
Videoclipul de prezentare a rezultatelor financiare aferente primelor 9 luni din 2025, poate fi urmarit aici.
Reiteram invitatia adresata tuturor partilor interesate de a participa la teleconferinta de prezentare a rezultatelor aferente primelor 9 luni din 2025, eveniment care va avea loc in data de 19 Noiembrie 2025, incepand cu ora 17.00 (ora Romaniei).
Persoanele interesate sa participe la teleconferinta sunt rugate sa confirme participarea prin inregistrarea la urmatorul link: https://us06web.zoom.us/webinar/register/WN_qNRHjNpjRo683SbCbmEfRw
Persoana de contact:
Peter de Boer, CEO si Membru CA
investors@dn-agrar.eu
Jan Gijsbertus de Boer
Presedintele Consiliului de Administratie