Catre,
BURSA DE VALORI BUCURESTI
A.S.F. BUCURESTI
RAPORT CURENT
Raport curent conform Regulamentul nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata;
Data raportului: 14.08.2026;
Denumirea entitatii emitente: ELECTROPRECIZIA S.A.;
Sediul social: Sacele, str. Electroprecizia nr. 3, judetul Brasov;
Numar de fax: 0268273485;
Codul unic de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului: 1128645;
Numarul de Ordine in Registrul Comertului: J08/56/1991;
Capital social subscris si varsat: 54.950.027,00 LEI;
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: B.V.B., ATS, Sectiunea AERO;
EVENIMENT DE RAPORTAT: INFORMARE PRIVIND GUVERNANTA CORPORATIVA, RAPORTAREA FINANCIARA SI ACCESUL LA INFORMATII
1. Conducerea si actionariatul societatii
Incepand cu data de 1 iulie 2026, domnul Adrian Secelean nu mai exercita functia de Director General al Electroprecizia S.A., mentinandu-si calitatea de Presedinte al Consiliului de Administratie.
Functia de Director General este exercitata de domnul Adrian Diaconescu, in baza deciziei Consiliului de Administratie comunicate pietei prin raportul curent din 6 iulie 2026.
Potrivit ultimei structuri a actionariatului comunicate pietei, actionarul direct majoritar al Electroprecizia S.A. este Intercom S.A., care detine 2.606.730 de actiuni, reprezentand 52,1820% din capitalul social. Domnul Adrian Secelean nu are calitatea de actionar direct majoritar al Electroprecizia S.A.
2. Exercitarea votului in adunarile generale
Adunarile generale ale actionarilor sunt organizate cu respectarea legislatiei aplicabile, a actului constitutiv si a convocatoarelor publicate. Fiecare actiune subscrisa si varsata confera dreptul la un vot. Actionarii isi pot exercita dreptul de vot personal, prin reprezentant desemnat in baza unei imputerniciri valabile sau prin corespondenta, in conditiile prevazute de convocator.
Calitatea de actionar, numarul actiunilor detinute si documentele de reprezentare sunt verificate pe baza Registrului actionarilor administrat de Depozitarul Central S.A. si a inscrisurilor prezentate societatii.
Organele statutare ale Electroprecizia S.A. nu au mandatat nicio persoana sa exercite presiuni asupra actionarilor ori sa determine exprimarea votului intr-un anumit sens. Fiecare actionar isi exercita drepturile potrivit propriei decizii.
3. Referirile la un eveniment rutier
Electroprecizia S.A. nu este parte in evenimentul rutier mentionat in materialele publicate si nu are atributii in ceea ce priveste efectuarea cercetarilor, administrarea probelor sau realizarea analizelor medicale.
Societatea si organele sale statutare nu au solicitat si nu au autorizat interventii in activitatea autoritatilor competente. Electroprecizia S.A. nu comenteaza aspecte medicale, judiciare ori alte informatii care privesc viata privata a persoanelor fizice.
4. Informatiile privind studiile si experienta profesionala
Curriculum vitae al domnului Adrian Secelean reprezinta o prezentare sintetica a experientei profesionale si educationale. Pana la data prezentului raport, nicio institutie competenta nu a comunicat Electroprecizia S.A. o constatare privind neautenticitatea ori nevalabilitatea documentelor referitoare la studiile declarate.
Numirea membrilor Consiliului de Administratie si a membrilor conducerii executive s-a realizat prin hotararile organelor statutare competente, cu respectarea actului constitutiv si a prevederilor legale aplicabile.
5. Situatiile financiare si performanta operationala
Situatiile financiare individuale si consolidate aferente exercitiului incheiat la 31 decembrie 2025, impreuna cu rapoartele aferente, au fost puse la dispozitia actionarilor.
Performanta operationala aferenta exercitiului 2025 s-a situat sub nivelul avut in vedere, iar rezultatul consolidat a fost influentat semnificativ de un castig nerecurent aferent unei operatiuni de vanzare a unei participatii, realizata la nivelul Electroprecizia Electrical Equipment S.R.L.
Materialele aferente AGOA prezinta distinct rezultatele operationale, efectele elementelor nerecurente si masurile avute in vedere pentru imbunatatirea performantei Grupului.
6. Procesul de audit si prezentarea catre actionari
Procesul de auditare a situatiilor financiare aferente exercitiului 2025 a necesitat un interval mai lung decat cel estimat initial, ca urmare a procedurilor suplimentare si a clarificarilor solicitate in cadrul auditului. Societatea a considerat prioritara finalizarea tuturor verificarilor si emiterea rapoartelor auditorului financiar inaintea prezentarii situatiilor financiare spre aprobarea actionarilor.
In consecinta, AGOA pentru aprobarea situatiilor financiare a fost convocata pentru data de 26/27 august 2026.
7. Disponibilitatea website-ului si accesul la documente
In intervalul cuprins intre 3 august 2026, ora 12:20, si 10 august 2026, ora 16:11, disponibilitatea website-ului Electroprecizia S.A., www.electroprecizia.ro, a fost afectata de un incident cibernetic. Functionarea website-ului a fost restabilita, iar societatea monitorizeaza in continuare disponibilitatea si securitatea acestuia.
Documentele si materialele informative aferente AGOA din 26/27 august 2026 sunt disponibile pe website-ul societatii, in sectiunea Relatii cu investitorii – Adunarea Generala a Actionarilor, precum si prin raportarile publicate la Bursa de Valori Bucuresti. Acestea pot fi consultate si la sediul societatii, in conditiile prevazute in convocator.
Prezenta informare nu modifica ordinea de zi, data de referinta sau celelalte conditii prevazute in convocatoarele adunarilor generale ale actionarilor.
PRESEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE
A SOCIETATII ELECTROPRECIZIA S.A.
Adrian SECELEAN