duminică | 22 martie, 2026 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


Med Life S.A. - M

MedLife lanseaza LevelUP, primul abonament medical cu acces nelimitat la sala

Data Publicare: 05.03.2025 12:00:44

Cod IRIS: BA5E8

 

 

 

MedLife lanseaza LevelUP, primul abonament medical cu acces nelimitat la sala

 

·         MedLife continua sa sustina si sa promoveze abordarea unui stil de viata sanatos, bazat pe preventie si wellbeing, prin lansarea LevelUP, un produs unic si inovator pe piata din Romania, dedicat start-up-urilor si IMM-urilor.

 

·         Astfel, pe langa investigatiile de preventie medicala, noul abonament MedLife, LevelUP, ofera in plus angajatilor acces la servicii de monitorizare a stresului, nutritie, servicii de infrumusetare si sanatate dentara, precum si, in premiera, acces nelimitat la servicii de fitness intr-o retea cu 550 de sali la nivel national.

 

·         MedLife devine operatorul care abordeaza pentru prima data, agregat, nevoile firmelor antreprenoriale, mici si mijlocii, de a isi motiva echipele cu servicii deductibile fiscal, indiferent de perioadele stresante, in care geopolitica si politicile fiscale ne ocupa tot timpul.

 

·         Este pe deplin cunoscut faptul ca oamenii care fac miscare, care mananca sanatos si arata bine, care isi ingrijesc dintii si pielea, care isi controleaza stresul si sanatatea sunt mai fericiti si mai performanti.

Bucuresti, 5 martie 2025: MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, anunta lansarea unui nou produs dedicat start-up-urilor si IMM-urilor (companii care au intre 10 si 250 de angajati) – LevelUP, un abonament care imbina solutii complete de wellness, lifestyle si screening medical. Disponibil din martie 2025, abonamentul LevelUP este conceput pentru a sprijini companiile in promovarea unui stil de viata sanatos si in prevenirea problemelor de sanatate, avand un impact direct asupra rezultatelor echipelor si satisfactiei angajatilor.

 

Noul abonament reuneste servicii esentiale de sanatate si wellness, avand scopul de a sprijini nu doar starea fizica a angajatilor, dar si pe cea mentala, promovand un stil de viata sanatos si echilibrat printr-o abordare integrata care include wellness, preventie si ingrijire holistica. Beneficiul cheie al abonamentului LevelUP este accesul nelimitat la reteaua SanoPass, care include peste 550 de sali de fitness partenere la nivel national.

 

Pe langa accesul nelimitat in reteaua SanoPass, abonamentele LevelUP includ si posibilitatea de a accesa servicii premium din cadrul altor companii din portofoliul MedLife, precum DermaLife, DentEstet, MindCare si acces la medicii buni din reteaua MedLife, oferind abonatilor posibilitatea de a beneficia de servicii complete de preventie si ingrijire holistica la un pret competitiv: de la screening medical si evaluare a sanatatii mintale si dentare, la servicii de infrumusetare si servicii de fitness.

“Este un produs fantastic pentru companiile mici si mijlocii. Abonamentul LevelUP ofera sansa companiilor de a isi stimula echipa, de a o tine performanta si sanatoasa si, de ce nu, mai motivata. Este pe deplin cunoscut faptul ca oamenii care fac miscare, care mananca sanatos si arata bine, care isi ingrijesc dintii si pielea, care isi controleaza stresul si sanatatea sunt mai fericiti si mai performanti. Credem cu tarie ca aceste servicii pot surmonta in perioadele economice dificile lipsa unor cresteri salariale, pastrand pachetele de beneficii atat de necesare motivarii echipelor si unui climat de business performant si sanatos”, a declarat Mihai Marcu, CEO si Presedinte al MedLife Group.

 

Impactului introducerii sportului in rutina zilnica

Sedentarismul este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare si alte afectiuni cronice. In Romania, aproximativ 40% din adulti sunt insuficient activi fizic, ceea ce contribuie la cresterea ratelor de boli de inima, diabet si obezitate. Activitatea fizica regulata poate reduce riscul de boli cardiovasculare cu 30-40% si poate preveni pana la 50% din cazurile de diabet tip 2. De asemenea, poate reduce riscul de depresie cu 20-30% si imbunatateste starea mentala.

Rata obezitatii este in crestere in Romania, iar combinatia intre alimentatie echilibrata si exercitiu fizic ar putea ajuta la prevenirea acestor probleme. Investitiile in activitatea fizica la locul de munca pot reduce absenteismul cu 25% si pot creste productivitatea cu 6-10%.

Wellbeing-ul Angajatilor: Necesitate, Nu deziderat

Evenimentele recente – pandemia, conflictele globale si inflatia – au determinat o schimbare semnificativa in abordarea sanatatii la locul de munca. In fata acestor provocari, companiile au inteles ca sanatatea si bunastarea angajatilor sunt esentiale pentru a depasi perioadele dificile si pentru a mentine un mediu de lucru productiv.

Astfel, pachetele de beneficii extrasalariale s-au diversificat, iar abonamentele medicale sunt acum printre cele mai populare beneficii oferite angajatilor. Potrivit unor studii recente, in prezent, abonamentele medicale ocupa locul al doilea in topul beneficiilor extrasalariale (33,6%), dupa tichetele de masa (63,9%). De asemenea, tot mai multi angajati beneficiaza si de alte solutii care le protejeaza sanatatea, cum ar fi asigurarile medicale (17,9%), abonamentele la sali de fitness (9,4%) sau abonamentele stomatologice (3,5%).

 

Provocarile Sanatatii Publice in Romania

In Romania, speranta de viata sanatoasa la varsta de 65 de ani este semnificativ mai mica decat media Uniunii Europene, un aspect care subliniaza nevoia de a investi mai mult in preventie si in solutii de wellness pentru populatie. Acest deficit al sperantei de viata sanatoasa pune presiune si pe companiile care doresc sa isi mentina echipele sanatoase si productive pe termen lung.

In acest context, wellbeing-ul angajatilor devine esential pentru companiile care vor sa evite pierderile financiare si de productivitate legate de imbolnaviri, absenteism si stresul cronic. LevelUP raspunde acestei nevoi, integrand solutii medicale, psihologice si de wellness pentru a crea un pachet complet care sprijina sanatatea fizica si mentala a angajatilor.

 

Tendintele Global in Piata de Wellness Corporate

Potrivit Research Market Community, piata globala de wellness corporate se estimeaza ca va ajunge la o valoare de aproape 100 de miliarde de dolari pana in 2030, de la aproximativ 52 de miliarde in 2023. Aceasta este o crestere semnificativa, care arata tendinta globala de integrare a wellness-ului in strategiile de HR ale companiilor.

Unul dintre factorii care a accelerat aceasta schimbare a fost pandemia de COVID-19, care a subliniat importanta sanatatii mintale alaturi de cea fizica. Probleme precum burnout-ul si anxietatea au atins cote maxime in perioada crizei sanitare, avand un impact direct asupra productivitatii si a starii generale de bine a angajatilor.

 

***

 

Despre Grupul MedLife

 

MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sanatos si a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Romania. Antreprenorii romani, care au pus bazele acestei companii, au investit si s-au implicat pentru a aduce schimbare in sistemul de sanatate romanesc, au crezut in inovatie si au indraznit sa tinteasca cat mai sus, pentru a oferi pacientilor romani calitate, profesionalism, grija si respect pentru nevoile lor.

 

Compania opereaza cea mai extinsa retea de clinici, una din marile retele de laboratoare medicale, spitale generale si specializate si are cea mai mare baza de clienti corporate pentru Pachete de Preventie in Sanatate din tara. Este, de asemenea, din punct de vedere al vanzarilor, unul dintre cei mai mari jucatori de servicii medicale private din Europa Centrala si de Est.

 

Grupul MedLife are un istoric de succes in ceea ce priveste atat cresterea organica, cat si cresterea prin achizitii. Echipa sa puternica si experimentata de management a fost capabila sa creeze si sa gestioneze aceste oportunitati de crestere, dobandind cunostinte si experienta valoroase, care sa ii permita gasirea celei mai bune cai pentru continuarea cu succes a extinderii.

 

Fiind o companie romaneasca cu traditie, MedLife a ales sa se listeze la Bursa din Romania, fiind un model al listarilor pe piata locala de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanta corporativa pe care o are implementata, a inspirat si alte companii locale spre a porni pe acest drum si a ajuta la dezvoltarea capitalului romanesc si a economiei. Actiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzactionare pe piata reglementata la vedere administrata de Bursa de Valori Bucuresti, Categoria Premium, avand simbolul de tranzactionare ″M″.

 

In perioada de pandemie, MedLife a reusit sa joace un rol esential in societate si sa capete un statut de lider in monitorizarea pandemiei prin implicarea activa in zona de cercetare.

 

Compania continua sa investeasca in proiecte cu impact asupra comunitatii locale, in tehnologie si infrastructura. Creeaza locuri de munca si dezvolta un ecosistem care contribuie la dezvoltarea si mentinerea unei Romanii sanatoase.

 

 

 

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.