|
Catre:
|
Bursa de Valori Bucuresti
|
|
Autoritatea de Supraveghere Financiara, Sectorul Instrumente si Investitii Financiare
|
RAPORT CURENT NR. 21/2025
Conform prevederilor Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata si Regulamentului Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 5/2018 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si prevederile art. 99 din Codul Bursei de Valori Bucuresti, Titlul II, Emitenti si Instrumente Financiare.
|
Data raportului:
|
28.03.2025
|
|
Denumirea entitatii emitente:
|
One United Properties S.A.
|
|
Sediul social:
|
Bucuresti Sectorul 1, Strada Maxim Gorki, Nr. 20
|
|
Nr. Reg. Com.:
|
J40/21705/2007
|
|
Cod unic de inregistrare:
|
22767862
|
|
Capital social:
|
1.105.831.020 RON
|
|
Numar de actiuni emise:
|
110.583.102 actiuni ordinare
|
|
Simbol
|
ONE
|
|
Piata de tranzactionare:
|
Bursa de Valori Bucuresti, Segmentul Principal, Categoria Premium
|
Evenimente importante de raportat: Estimare Buget de Venituri si Cheltuieli aferent anului 2025
One United Properties S.A. (denumita in continuare „Compania”) informeaza actionarii si investitorii cu privire la disponibilitatea propunerii Bugetului de Venituri si Cheltuieli al Companiei pentru exercitiul financiar 2025. Bugetul a fost adoptat de Consiliul de Administratie in data de 24 martie 2025 si este supus aprobarii in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor din data de 29 aprilie 2025.
Bugetul in lei este prezentat in tabelul de mai jos si include rezultatele estimate a fi generate de Companie la nivel consolidat.
|
Valori in RON
|
2025 Bugetat
|
2024 Auditat
|
Δ%
|
|
Cifra de afaceri
|
1.549.064.903
|
1.437.731.021
|
8%
|
|
Venituri din vanzarea de proprietati rezidentiale
|
1.304.203.117
|
1.141.909.097
|
14%
|
|
Venituri din chirii si venituri din serviciile catre chiriasi
|
180.689.955
|
151.447.486
|
19%
|
|
Rezultat din exploatare
|
543.529.649
|
481.686.431
|
13%
|
|
Profit brut
|
463.847.457
|
430.749.472
|
8%
|
|
Profit net
|
393.531.864
|
372.625.552
|
6%
|
Bugetul pentru anul 2025 prevede o crestere a tuturor indicatorilor financiari cheie a One United Properties, atat in sectorul rezidential, cat si in cel comercial. Cifra de afaceri este estimata sa creasca cu 8%, ajungand la 1,55 miliarde de lei, sustinuta de cererea solida pentru proprietati rezidentiale si de o baza in crestere a veniturilor din chirii.
Veniturile din vanzarea de proprietati rezidentiale sunt prognozate sa creasca cu 14%, ajungand la 1,3 miliarde de lei, sustinute de dinamica solida a vanzarilor, de livrarile din dezvoltarile aflate in derulare si de o activitate continua, solida de pre-vanzare. Un obiectiv cheie pentru anul 2025 este reprezentat de livrarea dezvoltarilor rezidentiale catre clientii finali, cu aproximativ 2.300 de unitati planificate pentru finalizare, avand un impact pozitiv asupra marjei nete rezultata din dezvoltarile rezidentiale. Pe de alta parte, se asteapta ca pre-vanzarile sa ramana un factor puternic de generare a veniturilor, cu 74% dintre unitatile disponibile deja pre-vandute la data de 31 decembrie 2024. La aceeasi data, One United Properties avea disponibile pentru vanzare si pre-vanzare 1.572 de unitati.
Veniturile din chirii si veniturile din serviciile catre chiriasi sunt asteptate sa creasca cu 19%, ajungand la 180,7 milioane de lei, reflectand extinderea spatiilor de birouri si retail ale Companiei si un nivel ridicat de ocupare. La data de 31 decembrie 2024, rata de inchiriere si pre-inchiriere din portofoliul comercial existent a atins 96%. Obiectivul pentru 2025 este de a atinge un grad de ocupare complet in cadrul One Cotroceni Park Office Faza 1 si 2, asigurand astfel un grad de ocupare de 100% la nivelul portofoliului de birouri existent. In plus, One Gallery, programat pentru livrare in 2025, este deja pre-inchiriat in proportie de 76%, consolidand astfel baza de venituri din chirii ale companiei pentru viitor.
Conditiile macroeconomice, in special evolutia ratelor dobanzii si disponibilitatea finantarii, vor continua sa influenteze performanta financiara a companiei. Pentru a atenua posibilele efecte, One United Properties va pune accent pe o gestionare eficienta a capitalului si pe optimizarea costurilor neesentiale, in special la nivelul sediului central, pentru a imbunatati marjele si a sustine profitabilitatea.
Profitul din exploatare este estimat sa creasca cu 13%, depasind ritmul de crestere al cifrei de afaceri, datorita imbunatatirii eficientei operationale. Profitul brut este asteptat sa creasca cu 8%, in timp ce profitul net este prognozat sa creasca cu 6%, ajungand la 393,5 milioane de lei.
Documentele aferente AGOA si AGEA, care vor avea loc in data de 29 aprilie 2025, incepand cu ora 10:00, respectiv ora 11:00, sunt disponibile pe site-ul Companiei si pot fi accesate la adresa: https://www.one.ro/ro/relatii-investitori/.
|
Membru Executiv al Consiliului de Administratie
|
|
Victor Capitanu
|