sâmbătă | 04 aprilie, 2026 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


OMV PETROM S.A. - SNP

OMV Petrom demareaza un proiect fotovoltaic la rafinaria Petrobrazi

Data Publicare: 13.02.2026 10:00:17

Cod IRIS: 71504

 

OMV Petrom demareaza un proiect fotovoltaic la rafinaria Petrobrazi

 

   Un parc fotovoltaic de ~7 MW va fi construit in incinta rafinariei, pentru consumul propriu de energie electrica

   Proiectul va sustine initiativele de decarbonizare ale rafinariei, inclusiv productia de hidrogen verde pentru viitoarea unitate SAF/HVO

   Proiectul este cofinantat prin Fondul de Modernizare

 

OMV Petrom, cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, va construi un parc fotovoltaic la rafinaria Petrobrazi. Cu o capacitate instalata de aproximativ 7 MW, parcul va furniza energie electrica regenerabila pentru consumul intern al rafinariei.

„Instalarea parcului fotovoltaic in cadrul rafinariei ne ajuta sa acoperim o parte din consumul intern de energie electrica din surse regenerabile. Este o evolutie consecventa, graduala, care sprijina atat eficienta operationala, cat si atingerea obiectivelor noastre de mediu”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze si Energie.

Parcul fotovoltaic va acoperi aproximativ 110.000 de metri patrati din perimetrul rafinariei.

Proiectul include achizitia de echipamente si materiale, precum si lucrarile de constructie si montaj necesare integrarii instalatiei in infrastructura electrica a rafinariei, inclusiv racordarea la reteaua interna. Bugetul  proiectului, inclusiv TVA, este de pana la 45,4 milioane lei, din care 8,4 milioane lei sunt asigurati prin Fondul de Modernizare.

Contractul de Achizitii, Constructie si Punere in functiune a fost atribuit, iar lucrarile de constructie sunt asteptate sa inceapa in perioada urmatoare si sa fie finalizate in cursul acestui an. Parcul va fi operat de OMV Petrom.

Aceasta investitie se adauga lucrarilor aflate in desfasurare la noua unitate de combustibili sustenabili (SAF/HVO) de la Petrobrazi, care va include doua unitati de hidrogen proiectate sa produca hidrogen verde folosind energie regenerabila.

 

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep in 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica pe gaze naturale de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si in tarile invecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinarii, sub doua branduri – OMV si Petrom.

OMV Petrom este listata la Bursa de Valori Bucuresti cu 28,1% din actiuni liber tranzactionabile. La sfarsitul anului 2025, actionarii romani detineau circa 45% din actiuni (din care statul roman, detinea 20,7%, iar 24,4% erau detinute de fondurile de pensii din Romania, precum si de alte persoane fizice si entitati juridice romanesti). OMV Aktiengesellschaft detinea 51,2% din actiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau detinute de alti investitori straini.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu peste 48 miliarde de euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005 – 2025. In aceeasi perioada, compania a investit aproximativ 21 miliarde de euro si a alocat circa 210 milioane de euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania, concentrandu-se pe protectia mediului, educatie, sanatate si dezvoltare locala.

Angajamentul nostru fata de atenuarea schimbarilor climatice este reflectat de eforturile noastre consecvente de a ne reduce emisiile, cu obiectivul pe termen lung de a atinge operatiuni cu emisii nete zero pana in 2050.

 

Contact:

OMV Petrom Relatia cu Investitorii

Tel: +40 372 161930, Fax: +40 372 868518
e-mail: investor.relations.petrom@petrom.com

 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.