OMV Petrom finalizeaza tranzactia cu NewMed Energy pentru a avansa explorarea in perimetrul offshore Han Asparuh din Bulgaria
► Partenerii vizeaza inceperea forajului de explorare in 2025
OMV Petrom, cel mai mare producator integrat de energie din sud-estul Europei, anunta finalizarea tranzactiei de transfer a unei participatii intre filiala sa OMV Offshore Bulgaria si NewMed Energy Balkan, filiala a NewMed Energy. NewMed Energy este principala asociere in participatie a Israelului in explorarea, dezvoltarea, productia si vanzarea de gaze naturale si condensat. Dupa finalizarea tranzactiei, cei doi parteneri detin participatii egale in proiect – fiecare cate 50%, OMV Petrom (prin OMV Offshore Bulgaria) fiind operatorul proiectului. Transferul participatiei catre NewMed Energy Balkan a fost aprobat de catre Consiliul de Ministri din Bulgaria.
Aceasta colaborare permite ambelor parti sa imparta riscurile si costurile asociate proiectului, facilitand astfel avansarea eforturilor de explorare.
Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare si Productie: "Accesul la resurse locale este esential pentru securitatea energetica, iar prin activitatile de explorare care urmeaza, deschidem noi perspective in zona bulgara a Marii Negre. Este un proces complex, cu investitii ridicate si mizam pe sprijinul tuturor partilor implicate pentru a progresa cu explorarea conform programului ambitios pe care ni l-am propus. Suntem incantati sa uram bun venit companiei NewMed Energy in cadrul proiectului; experienta lor vasta in sectorul energetic ne va imbunatati capabilitatile si va contribui la succesul proiectului”.
Partenerii vizeaza inceperea forajului unei sonde de explorare in 2025, in conditiile obtinerii tuturor permiselor necesare. Pe baza rezultatelor obtinute, se va analiza oportunitatea forajului suplimentar.
Yossi Abu, CEO al NewMed Energy: "Credem in potentialul operatiunilor din Bulgaria, datorita probabilitatii de descoperire si proximitatii fata de pietele cheie - mai ales in contextul cererii globale in crestere pentru gaze naturale si nevoii de aprovizionare fiabila si diversificata.
Suntem incantati sa colaboram cu OMV Petrom, o companie cu un istoric dovedit in regiune, si suntem hotarati sa avansam rapid conform etapelor definite".
Han Asparuh
Han Asparuh este un perimetru de explorare situat in vestul Marii Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep din Romania si are o suprafata de 13.712 km², cu adancimi ale apei putin sub 2.000 m. Activitatile de explorare au inceput in 2012 si au inclus studii geologice si geofizice si forarea a trei sonde de explorare. O campanie seismica 3D extinsa a fost finalizata in mai 2020 pentru a identifica potentiale tinte de foraj.
OMV Petrom in Marea Neagra
OMV Petrom are peste 40 de ani de experienta in productia de petrol si gaze naturale in Marea Neagra. In sectorul romanesc, este operator in mai multe perimetre, producand petrol si gaze naturale in zona de ape de mica adancime. In apele adanci, OMV Petrom, in parteneriat cu Romgaz, dezvolta proiectul Neptun Deep, cu volume estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Prima productie de gaze naturale din Neptun Deep este asteptata in 2027. Mai multe detalii despre Neptun Deep aici.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep in 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica pe gaze naturale de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si in tarile invecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinarii, sub doua branduri – OMV si Petrom.
OMV Petrom este o companie in care, la sfarsitul anului 2024, actionarii romani detin peste 43% din actiuni (din care statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 20,7%, iar 22,5% sunt detinute de fondurile de pensii din Romania, la care se adauga aproape 500.000 de investitori individuali si alte entitati romanesti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,2% din actiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt detinute de alti investitori straini. Din totalul actiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu aproximativ 44 miliarde de euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005 - 2024. In aceeasi perioada, compania a investit aproximativ 20 miliarde de euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat in strategia sa de business principiile responsabilitatii corporatiste. In perioada 2007 - 2024, compania a alocat circa 190 milioane de euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania, concentrandu-se pe protectia mediului, educatie, sanatate si dezvoltare locala.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom si-a anuntat sprijinul pentru recomandarile emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informatiilor financiare referitoare la schimbarile climatice privind riscurile si oportunitatile asociate schimbarilor climatice. OMV Petrom raporteaza anual progresul realizat in ceea ce priveste implementarea acestor recomandari.
Contact:
Tel: +40 372 161930, Fax: +40 372 868518
e-mail: investor.relations.petrom@petrom.com