OMV Petrom si NewMed Energy semneaza contractul pentru nava de foraj care va explora in zona Marii Negre din Bulgaria
► Contractul pentru nava de foraj a fost atribuit catre Noble Corporation
► Doua sonde de explorare vor fi forate in perimetrul Han-Asparuh
► Halliburton si SLB vor furniza servicii asociate de foraj
OMV Petrom, cel mai mare producator de energie din Europa de Sud-Est, si NewMed Energy Balkan, subsidiara a New Med Energy, anunta contractarea navei pentru forarea a doua sonde de explorare offshore in Marea Neagra, in largul Bulgariei.
Aceasta etapa marcheaza un pas inainte semnificativ in eforturile strategice ale celor doua companii de a debloca noi resurse de energie in regiune.
Contractul a fost atribuit catre Noble Corporation, un contractor de foraj offshore recunoscut la nivel mondial. Platforma selectata, Globetrotter I, este o nava de foraj la mare adancime de ultima generatie, proiectata pentru operatiuni de foraj offshore eficiente.
"Suntem incantati sa avansam cu aceasta faza importanta a programului nostru de explorare in Bulgaria", a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare si Productie. "Acest contract subliniaza angajamentul nostru de a investi in potentialul energetic al regiunii si de a lucra indeaproape cu autoritatile locale si partile interesate pentru a asigura operatiuni sigure, eficiente si responsabile fata de mediu."
Yossi Abu, CEO al NewMed Energy: "Suntem incantati de oportunitatile pe care NewMed le are in Bulgaria alaturi de partenerii nostri si ramanem dedicati avansarii operatiunilor de foraj in licenta pe care o detinem impreuna cu OMV Petrom. Acordul anuntat astazi ne aduce cu un pas mai aproape de deblocarea potentialului pe care il vedem in aceasta licenta."
Cele doua sonde vor fi forate in perimetrul Han-Asparuh.
Campania de foraj este asteptata sa inceapa in trimestrul IV al acestui an si sa dureze aproximativ patru luni. Valoarea contractului pentru nava de foraj este de aproximativ 80 milioane USD.
Serviciile integrate de foraj vor fi furnizate de Halliburton, iar serviciile de testare a sondelor vor fi furnizate de SLB.
Bugetul total de foraj este estimat la aproximativ 170 milioane de euro.
Aceasta initiativa se aliniaza la obiectivele mai largi de diversificare energetica ale Bulgariei si are potentialul de a contribui in mod semnificativ la securitatea energetica regionala.
Han Asparuh
Han Asparuh este un perimetru de explorare situat in vestul Marii Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun Deep din Romania si are o suprafata de 13.712 km², cu adancimi ale apei putin sub 2.000 m. Activitatile de explorare au inceput in 2012 si au inclus studii geologice si geofizice si forarea a trei sonde de explorare. O campanie seismica 3D extinsa a fost finalizata in mai 2020 pentru a identifica potentiale tinte de foraj.
OMV Petrom in Marea Neagra
OMV Petrom are peste 40 de ani de experienta in productia de petrol si gaze naturale in Marea Neagra. In sectorul romanesc, este operator in mai multe perimetre, producand petrol si gaze naturale in zona de ape de mica adancime. In apele adanci, OMV Petrom, in parteneriat cu Romgaz, dezvolta proiectul Neptun Deep, cu volume estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Prima productie de gaze naturale din Neptun Deep este asteptata in 2027. Mai multe detalii despre Neptun Deep aici.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep in 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica pe gaze naturale de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si in tarile invecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinarii, sub doua branduri – OMV si Petrom.
OMV Petrom este o companie in care, la sfarsitul anului 2024, actionarii romani detin peste 44% din actiuni (din care statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 20,7%, iar 23,7% sunt detinute de fondurile de pensii din Romania, la care se adauga aproape 500.000 de investitori individuali si alte entitati romanesti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,2% din actiunile OMV Petrom, iar restul de 4,5% sunt detinute de alti investitori straini. Din totalul actiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 44 miliarde de euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005 - 2023. In aceeasi perioada, compania a investit aproximativ 20 miliarde de euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat in strategia sa de business principiile responsabilitatii corporatiste. In perioada 2007 - 2024, compania a alocat circa 190 milioane de euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania, concentrandu-se pe protectia mediului, educatie, sanatate si dezvoltare locala.
Angajamentul nostru fata de atenuarea schimbarilor climatice este reflectat de eforturile noastre consecvente de a ne reduce emisiile, cu obiectivul pe termen lung de a atinge operatiuni cu emisii nete zero pana in 2050.
Contact:
Tel: +40 372 161930, Fax: +40 372 868518
e-mail: investor.relations.petrom@petrom.com