OMV Petrom devine prima companie din Romania care sustine recomandarile Grupului operativ pentru publicarea informatiilor financiare referitoare la schimbarile climatice (TCFD)
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, isi anunta sprijinul pentru recomandarile emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informatiilor financiare referitoare la schimbarile climatice) privind riscurile si oportunitatile asociate schimbarilor climatice. Fiind prima companie din Romania care a devenit sustinator TCFD, OMV Petrom se alatura unui grup de peste 1.300 de organizatii din intreaga lume care si-au afirmat sprijinul pentru TCFD de cand au fost lansate recomandarile sale voluntare in 2017.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „OMV Petrom este de mult timp dedicata practicilor de afaceri sustenabile. In calitate de companie energetica, ne-am angajat sa contribuim la tranzitia Romaniei catre o economie cu emisii reduse de carbon. Consideram ca aplicarea ghidului de raportare TCFD sporeste considerabil transparenta si permite partilor interesate sa inteleaga mai bine eforturile companiei in ceea ce priveste schimbarile climatice. Speram ca multe alte companii romanesti ni se vor alatura pentru a deveni sustinatori ai TCFD, contribuind astfel la economia sustenabila a tarii.”
Strategia de sustenabilitate a OMV Petrom 2025 stabileste obiective clare privind siguranta, eficienta carbonului, diversitatea, inovatia, principiile de afaceri si responsabilitatea sociala.
OMV Petrom a publicat informatii despre managementul carbonului in raportul sau de sustenabilitate incepand cu 2018. Prin investitii sustinute, compania a redus emisiile de carbon ale operatiunilor sale cu 22% in 2019 fata de 2010.
Pe viitor, OMV Petrom isi va aprofunda analiza si raportarea cu privire la riscurile asociate schimbarilor climatice si gestionarea acestora.
Despre TCFD
La 4 decembrie 2015, Financial Stability Board (FSB, Consiliul pentru stabilitate financiara) a infiintat Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informatiilor financiare referitoare la schimbarile climatice). Recomandarile TCFD, care au fost publicate in Raportul de Recomandari TCFD (TCFD Recommendations Report) din 29 iunie 2017, sunt concepute pentru a ajuta companiile sa raporteze informatii consecvente, utile, anticipative privind impactul financiar material al riscurilor si oportunitatilor legate de schimbarile climatice, pentru utilizare de catre creditori, asiguratori, investitori si alte parti interesate.
In iunie 2020, peste 1.300 de organizatii din intreaga lume, inclusiv OMV Aktiengesellschaft, erau sustinatori oficiali ai TCFD. Organizatiile si companiile care si-au declarat sprijinul provin atat din sectorul public, cat si din cel privat si includ corporatii, guverne nationale, ministere guvernamentale, banci centrale, autoritati de reglementare, burse de valori si agentii de rating.
Mai multe informatii despre TCFD pot fi gasite pe www.fsb-tcfd.org.
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o productie anuala de titei si gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep in 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual si opereaza o centrala electrica de inalta eficienta de 860 MW. Pe piata distributiei de produse petroliere cu amanuntul, Grupul este prezent in Romania si tarile invecinate prin intermediul a 802 benzinarii, la sfarsitul lunii iunie 2020, sub doua branduri, OMV si Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,011% din actiunile OMV Petrom. Statul roman, prin Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, detine 20,639% din actiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea detine 9,998%, iar 18,352% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti si la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contributii de 30,4 miliarde euro reprezentand taxe, impozite si dividende platite in perioada 2005-2019.
Din 2007, OMV Petrom a integrat in strategia sa de business principiile responsabilitatii corporatiste. In perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunitatilor din Romania, concentrandu-se pe protectia mediului, educatie, sanatate si dezvoltare locala.
Contact:
Tel: +40 372 161930, Fax: +40 372 868518
e-mail: investor.relations.petrom@petrom.com