NR. 772/11.08.2026
Catre,
Autoritatea de Supraveghere Financiara
Sectorul Instrumentelor si Investitiilor Financiare
Bursa de Valori Bucuresti
RAPORT CURENT
conform Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata
si Regulamentului nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata
Data raportului: 11.08.2026
Denumirea societatii: Sipex Company S.A.
Sediul social: Aricestii Rahtivani, DN 72, km 8, jud. Prahova
Nr. Tel/fax: 0244 434 039/0244 434 038
Numarul si data inregistrarii la ORC: J2007001802295
Cod fiscal: 9813422, Capital social: 39.989.348,10 lei
Piata reglementata pe care se tranzactioneaza valorile mobiliare emise: BVB, categoria AeROo premium, simbol SPX
Evenimente importante de raportat: Desfasurarea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor din 11.08.2026, la prima convocare; Hotarari adoptate.
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor Societatii SIPEX COMPANY S.A., cu sediul social in Comuna Aricestii Rahtivani, str. DN 72, KM. 8, nr. 1, judetul Prahova, inregistrata la Registrul Comertului Prahova sub nr J2007001802295, avand CUI 9813422 (denumita in continuare "Societatea"), convocata in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile, Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, ale reglementarilor A.S.F. in materie si ale Actului Constitutiv al Societatii,
Intrunita legal si statutar la prima convocare in data de 11.08.2026, ora 10:00, la sediul Societatii din Comuna Aricestii Rahtivani, str. DN 72, KM. 8, nr. 1, judetul Prahova,
La sedinta au participat, personal, prin reprezentant sau prin corespondenta, actionari inregistrati in Registrul Actionarilor Societatii, tinut si eliberat de Depozitarul Central S.A., la data de 29.07.2026 (stabilita ca data de referinta), detinand un numar de 371.220.088 actiuni cu drept de vot, reprezentand 92,83% din totalul de 399.893.481 actiuni (corespunzator capitalului social subscris si varsat de 39.989.348,1 lei), fiind astfel indeplinite conditiile de cvorum legal si statutar pentru valabila adoptare a hotararilor inscrise pe ordinea de zi.
Ca urmare a dezbaterilor care au avut loc cu privire la punctele inscrise pe ordinea de zi si consemnate in procesul-verbal de sedinta, Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor:
HOTARASTE:
1. Se aproba prelungirea mandatului auditorului financiar al Societatii, respectiv societatea MGMT AUDIT & BPO SRL, cu sediul in Mun. Bucuresti, str. Jean Louis Calderon, nr. 70, etaj 2, sector 2, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/14885/2014, CUI RO33928794, reprezentata de auditor financiar Gabriela Ciacaru, pentru o perioada de 3 ani, respectiv pentru exercitiile financiare aferente anilor 2026, 2027 si 2028, in baza Contractului de Prestari Servicii nr. 482/19 din data de 19.06.2026.
Hotararea a fost adoptata prin vot secret, cu unanimitate de voturi.
2. Se aproba revocarea doamnei SUSLI GEMILE din functia de membru al Consiliului de Administratie al Societatii, incepand cu data prezentei hotarari, si descarcarea de gestiune a acesteia pentru activitatea desfasurata pana la data incetarii mandatului.
Hotararea a fost adoptata prin vot secret, cu unanimitate de voturi.
3. Se aproba numirea domnului MIRAMONTES CHRISTOPHER ARMANDO, cetatean american, (date personale anonimizate), in functia de membru al Consiliului de Administratie (administrator neexecutiv) al Societatii. Mandatul noului administrator se acorda incepand cu data prezentei hotarari pana la data de 23.08.2027 (corelat cu durata mandatelor celorlalti membri in functie).
Hotararea a fost adoptata prin vot secret, cu unanimitate de voturi.
4. Se aproba data de 28.08.2026 ca „data de inregistrare” (ex-date 27.08.2026) pentru identificarea actionarilor cu privire la care isi produc efecte hotararile adoptate de AGOA, in conformitate cu dispozitiile art. 87 din Legea nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata.
Hotararea a fost adoptata cu unanimitate de voturi.
5. Se aproba imputernicirea Presedintelui Consiliului de Administratie, domnul GHEORGHE CONSTANTIN-IRINEL, sa efectueze toate demersurile necesare in vederea inregistrarii hotararilor Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor si indeplinirii tuturor formalitatilor necesare in fata autoritatilor competente, incluzand, dar fara a se limita la, Oficiul Registrului Comertului (inclusiv pentru semnarea Actului Constitutiv actualizat al Societatii cu noile date ale administratorului), Bursa de Valori Bucuresti, Autoritatea de Supraveghere Financiara, Depozitarul Central. In vederea exercitarii atributiilor sale, domnul GHEORGHE CONSTANTIN-IRINEL isi poate substitui o alta persoana.
Hotararea a fost adoptata cu unanimitate de voturi.
Prezenta hotarare a fost redactata si semnata astazi, 11.08.2026, la sediul Societatii, in 4 (patru) exemplare originale.
Presedintele Consiliului de Administratie
Sipex Company S.A.
GHEORGHE CONSTANTIN-IRINEL