Comunicat de presa
22/05/2026
BT: CRESTERE SUSTINUTA A ACTIVITATII COMERCIALE SI EFICIENTA OPERATIONALA, IN PRIMELE TREI LUNI ALE ANULUI
Rezultatele financiare la 31/03/2026
Highlights BT in ianuarie – martie 2026:
-
Crestere pe toate liniile de business, sustinuta de activitatea comerciala si de cererea pentru finantari.
-
Performanta operationala si eficienta in crestere, cu venituri mai mari si un cost al riscului mentinut la un nivel redus.
-
Baza de clienti activi se apropie de 5 milioane.
-
Activele Grupului BT au ajuns la 227 miliarde lei.
Banca Transilvania (BT) a inceput anul 2026 cu rezultate financiare pozitive, cresteri pe toate liniile de business si activitate comerciala consistenta, confirmand rolul sau esential in sustinerea economiei. Profitabilitatea in crestere, eficienta operationala si extinderea bazei de clienti consolideaza pozitia BT si a Grupului Financiar Banca Transilvania (Grupul BT) ca lider in Romania si in Europa de Sud-Est.
Omer Tetik: „BT creste la dimensiunea unui campion regional”
„Am inceput anul in forta, atat din punct de vedere comercial – cu crestere a numarului de clienti, a finantarilor si a tranzactiilor –, cat si prin promovarea bancii si a Romaniei inclusiv pe pietele financiare internationale, de unde am atras o suma record pentru tara noastra. Toate acestea ne ajuta sa sustinem mai departe economia nationala si populatia. Cresterea activitatii bancii se reflecta atat in economii de scara si in costuri mai bune pentru clienti, dar si in faptul ca BT creste la dimensiunea unui campion regional, care are forta sa sustina economia si infrastructura tarii. Ne uitam la viitor cu atentie, avand in vedere incertitudinile interne si externe, dar avem in continuare apetit pentru finantarea economiei si dezvoltarea businessului BT”, declara Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Rezultatele financiare ale Grupului Financiar BT
-
Profitul net este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeasi perioada a anului trecut (T1 2026/T1 2025). Banca Transilvania contribuie cu 83% din profitul total al Grupului BT.
-
Activele au ajuns la 227 miliarde lei, dimensiune care permite Grupului BT sa sustina proiecte majore in economie.
-
Creditele brute si creantele din contractele de leasing financiar ale Grupului BT au ajuns la 115,9 miliarde lei, pe fondul cresterii cererii de finantare din partea companiilor si a populatiei.
-
Raportul credite brute/depozite este de 65,9%, in crestere cu 1,2 puncte procentuale in comparatie cu finalul anului trecut.
Performanta Bancii Transilvania
-
BT a realizat in primul trimestru un profit net de 950,2 milioane lei, cu 25,6% mai mult in comparatie cu T1 2025. Cresterea profitului este sustinuta de dinamica veniturilor operationale si de mentinerea la un nivel redus a costului riscului.
-
Activele bancii au ajuns la 212,9 miliarde lei, in crestere cu 1,2% fata de 31 decembrie 2025. Evolutia reflecta capacitatea bancii de a sustine economia inclusiv in perioade dificile.
Dinamica pozitiva a activitatii comerciale:
-
Depozitele clientilor au inregistrat o evolutie pozitiva si au ajuns la 169,5 miliarde de lei la 31 martie 2026, in crestere cu 0,4% fata de finalul anului 2025.
-
3,5 miliarde lei reprezinta valoarea creditelor acordate populatiei in T1 2026 pentru sustinerea accesului acestora la credite pentru locuinte si alte proiecte personale.
-
Aproximativ 64,2 miliarde lei este soldul creditelor brute acordate firmelor, in crestere cu 2,5% fata de 31 decembrie 2025.
Finantare, capital & risc:
-
Raportul credite brute/depozite este de 63,5%, in crestere cu aproximativ 1 punct procentual fata de finalul anului trecut.
-
Rata creditelor neperformante (conform EBA) este de 2,55%, nivel care reflecta calitatea portofoliului si politicile prudente de risc ale bancii.
-
Indicatorul de solvabilitate este de 20,65%, confirmand o pozitie de capital solida si capacitatea BT de a sustine cresterea activitatii de creditare si investitiile strategice.
-
Costul riscului se mentine la un nivel redus, de 0,71%, sustinut de calitatea portofoliului si de politicile prudente de risc.
Cresterea activitatii operationale a Bancii Transilvania se reflecta in principalii indicatori de venit si confirma diversificarea surselor de venit si eficienta modelului de business: venitul net din dobanzi este de +8,7% fata de T1 2025, iar venitul net din taxe si comisioane este de +12,9% fata de T1 2025.
Indicatorul de eficienta operationala a bancii a ajuns la 48,12%, incluzand impactul taxei pe cifra de afaceri. Rata rentabilitatii capitalurilor proprii (ROE) este 19,54% in T1 2026.
Banca se apropie de pragul de 5 milioane de clienti activi. In primele trei luni ale anului, BT a continuat sa atraga clienti noi in ritm sustinut, aproape 140.000 de persoane si companii devenind clienti ai bancii.
Rezultatele din primul trimestru indica un inceput de an pozitiv pentru Banca Transilvania, in ciuda contextului economic volatil. BT va continua sa simplifice modul in care clientii isi gestioneaza banii si sa lanseze solutii pentru economisire, creditare si investitii.
Banca Transilvania | Directia Comunicare & Relatii Publice
INFORMATII PENTRU INVESTITORI SI ACTIONARI: Investitorii care doresc sa participe la videoconferinta BT privind rezultatele financiare T1 2026, organizata in 26 mai, ora 16:00 (ora Romaniei), sunt invitati sa transmita o solicitare la adresa investor.relations@btrl.ro. Raportul privind rezultatele financiare pe T1 2026, intocmit in conformitate cu prevederile Art. 69 din Legea Nr. 24 din 2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata (inclusiv informatie in format editabil), este disponibil pe site-ul BT, platforma Relatii investitori, incepand cu 22 mai, ora 8.00. Situatiile financiare la 31 martie 2026 si 31 martie 2025 nu sunt auditate si nici revizuite. Situatiile financiare la 31 decembrie 2025 sunt auditate.
DETALII DE CONTACT: investor.relations@btrl.ro; comunicare@btrl.ro