luni | 20 mai, 2024 |
Starea pietei: INCHISA

Stiri Piata


LIFE IS HARD S.A. - LIH

Rezultate financiare preliminare 2022

Data Publicare: 23.02.2023 18:00:17

Cod IRIS: 07B4B

Catre,

 

BURSA DE VALORI BUCURESTI S.A.,

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA - Sectorul Instrumente si Investitii Financiare

 

Subscrisa LIFE IS HARD S.A. cu sediul in Floresti, Str. Avram Iancu, nr. 500, jud. Cluj, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Cluj sub nr.  J12/1403/2004, C.I.F. RO16336490, reprezentata legal de D-l. Chis Catalin in calitate de Director General, va transmitem alaturat:

SINTEZA RAPORTULUI PRELIMINAR 2022 AL LIFE IS HARD S.A.

 

Rezultatele preliminare pe 2022 pe care le anuntam astazi urmeaza linia ascendenta pe care LIFE IS HARD o parcurge inca din 2020: toti indicatorii de business relevanti sunt in crestere, investim in piloni noi care isi confirma deja eficienta, iar in paralel consolidam echipele interne de specialisti si atragem noi talente capabile sa asigure managementul cresterii de competente si volum de business.

Cifrele pe care le veti parcurge in acest raport arata cu claritate atat ceea ce putem aduce pentru dvs pe termen scurt, cat si felul in care ne raportam la viitorul LIFE IS HARD, pentru a creste capacitatea de operare si bunastarea actionarilor nostri pe termen mediu si lung.

Cum arata cifrele LIFE IS HARD pe 2022:

  • O cifra de afaceri de peste 25 mil lei – asa cum ne-am propus la inceputul anului. 

  • Un profit net care a crescut cu aproape 1 milion de lei fata de 2021, ajungand la aprox. 4.5 mil lei – ceea ce arata ca avem focus constant catre performanta si optimizare. 

  • Lichiditate si nivel de solvabilitate in crestere – indicatori care confirma “sanatatea” business-ului pe care il derulam si, din nou, grija de a securiza compania si, respectiv, detinerile pe care le aveti in LIH.  

Din punct de vedere al strategiei de dezvoltare, deciziile-cheie ale anului 2022 au fost legate de:

  • Split-ul actiunilor LIFE IS HARD, astfel incat dvs, actionarilor nostri, sa va fie mai usor sa va gestionati detinerile LIH.

  • Operationalizarea programului SOP prin care toti angajatii au devenit si actionari in companie. Este important ca oamenii sa fie si sa se simta parte din povestea pe care o construim impreuna si la care contribuie prin eforturile lor de fiecare zi.

  • Lansarea LIH Ventures, un proiect de business pe care il derulam din 2023 si care va duce compania intr-o noua etapa de crestere. Revin pe acest subiect mai jos, pentru a detalia impactul demersului.

  • Tot legat de echipa si atragerea de talente, din 2022 LIH are in organigrama si deja activ in echipa rolul de COO - un rol esential pentru urmatorii 3 ani, direct legat de capacitatea de imbunatatire a guvernantei corporative, dar si de cresterea tuturor liniilor de business in care am investit incepand din 2020 (telco, e-commerce, finance). Asa cum stiti, am anuntat in 2019 intentia noastra de crestere accelerata si consolidare a fundamentului de business si, in consecinta, avem astazi functional un ecosistem LIFE IS HARD. Este pilon important pentru viitorul pe termen scurt si mediu, mai ales ca in fiecare entitate, dupa cum veti vedea mai jos, suntem in plin proces de dezvoltare de noi produse tech.

Tot 2022 reprezinta pentru LIFE IS HARD si incheierea unui ciclu strategic de crestere. Am adus, in ultimii 3 ani, imbunatatiri constante ale cifrei de afaceri, ne-am diversificat competentele, iar evolutia profitului ilustreaza atat focusul operational, cat si mindsetul echipei.

Mai departe, avem grija ca investitiile pe care le-am facut deja sa fie gestionate cat mai bine, astfel incat sa contribuie, fiecare dintre ele, la rezultatele generate de fundament, per ansamblu.

 

Ce urmeaza pentru LIFE IS HARD?

Daca pana acum am avut focus pe cresterea competentelor, de anul acesta punem accent mai mare pe cresterea relevantei lor. 2023 este inceputul unui nou ciclu de crestere, in care continuam toate demersurile de pana acum, insa capacitatea de inovare devine cuvant-cheie. 

Ne propunem ca leadershipul LIH in zona de digitalizare in Insurance sa devina punctul de start al unui ecosistem regional. LIH Ventures va fi vehiculul pe care il activam pentru a creste relevanta noastra in Europa Centrala si de Est – o regiune in care pietele de asigurare au o istorie destul de recenta, comparativ cu vestul Europei sau USA, si unde spatiul de crestere si asset-urile LIH ne conduc in mod natural.

Odata cu LIH Ventures si prin acest vehicul, actionam si la capitolul “capacitate si grad de inovare”. Vom cauta si atrage in acest proiect startup-uri scalabile innovation-driven, astfel incat relevanta constructiei noastre din Insurtech sa depaseasca limitele geografice ale unei singure tari.

Daca pana in 2022 am avut focus pe competente, de anul acesta punem accentul pe relevanta si capacitate de inovare. De ce intram in aceasta etapa? Pentru ca astazi compania se afla intr-o zona de echilibru si siguranta, la care am ajuns folosind instrumente clasice (fuziuni si achizitii), care va sunt familiare. Este momentul potrivit sa apasam o pedala de acceleratie noua – cresterea capacitatii de inovare - fara de care nu putem deveni o companie tech relevanta, intr-o piata concurentiala de ITC in care geografia nu este o piedica, ci o oportunitate.

Revenim cu detalii pentru toti actionarii nostri, dupa aprobarea strategiei, bugetului si planului de actiune in Consiliul de Administratie.

 

Va multumesc, in numele tuturor echipelor din ecosistemul LIFE IS HARD, pentru increderea dvs si pentru timpul necesar parcurgerii mesajelor noastre si intelegerii strategiei de dezvoltare si a ciclurilor de crestere pe care le urmam.

  1. CIFRA DE AFACERI Crestere cu 16,76%, de la 21.507.396 lei in 2021, la 25.112.004 lei in 2022;

  2. PROFIT NET In suma de 4.489.404 lei, in crestere cu 26,27% vs 2021, cand profitul a fost de 3.555.479 lei.

  3. SOLVABILITATE Diminuarea cu 20,08% a datoriilor totale concomitent cu majorarea activelor (+10,77%), impacteaza in mod favorabil capacitatea de autofinantare a Life Is Hard, activele detinute acoperind de aproape trei ori datoriile totale angajate, ceea ce semnifica faptul ca societatea se afla in zona de echilibru financiar stabil. Ratele de solvabilitate patrimoniala si financiara evidentiaza un echilibru financiar bun pe termen lung, care permite acoperirea datoriilor din activul net si a datoriilor pe termen lung din capitalul propriu.

  4. GRADUL DE INDATORARE valorile inregistrate la inceputul si finele perioadei de raportare indica faptul ca societatea este stabila din punct de vedere financiar si ca aplica o politica corecta in privinta contractarii de credite necesare derularii activitatii. Astfel, Life Is Hard prezinta un nivel redus de expunere la risc: datoriile societatii reprezentand 35,81% din activele societatii.

  5. LICHIDITATE Evolutia indicatorilor de lichiditate este una ascendenta, nivelul acestora aratand  faptul ca Life Is Hard prezinta o consolidare a capacitatii companiei de a-si acoperi datoriile curente pe seama activelor curente, respectiv a creantelor si disponibilitatilor. 

 

Rezultatele pe scurt ale companiilor in care avem detineri

Performia Finance, companie detinuta in proportie de 40% de Life Is Hard, a generat la finele anului 2022 o cifra de afaceri de  2.85 mil LEI, insemnand un plus de 26,20% la nivel de business. 

Demersurile initiate de companie inca din 2021, pentru a putea oferi un plus de servicii, atat calitativ, cat si complementar, clientilor din portofoliu si concentrarea pe extinderea bazei de clienti au avut o influenta pozitiva asupra rezultatelor Performia Finance la final de 2022. Astfel, compania a inregistrat o crestere a profitabilitatii cu 12,07%, iar managementul Performia ofera o perspectiva optimista pentru perioadele urmatoare de raportare, previzionand noi cresteri.

In ceea ce priveste Innobyte Solutions - companie detinuta integral de Life Is Hard - planurile derulate la nivelul anului 2022 pentru cresterea rezilientei si fundamentarea profitabilitatii pe termen mediu si lung, au afectat, intr-o prima etapa, performanta financiara a companiei, insa au dovedit rapid viabilitatea strategiei de business urmate: ultimul trimestru al anului trecut a fost, pentru Innobyte, cel mai bun din intreaga istorie a companiei.

Principalul demers de crestere a fundamentului Innobyte a vizat lansarea, in 2022, a unei noi linii de business avand la baza platforma VTEX – aflata in crestere accelerata a cotei de piata la nivel global si cu o eficienta crescuta in ceea ce priveste resursele umane implicate si accesul la competentele necesare.

Aceasta noua oportunitate de business valorificata a implicat, in prima parte a anului trecut, scaderi ale performantei financiare comparativ cu 2021, insa efectele pozitive au aparut rapid: astfel, noua linie de business a adus un plus de peste 900 mii LEI in cifra de afaceri, care este in suma de 9.72 mil LEI, influentand in mod pozitiv profitabilitatea companiei.

Perspectivele de crestere vor fi din ce in ce mai bune in continuare. Innobyte a dat startul mai multor proiecte noi de amploare, care vor genera plusuri in perioadele urmatoare de raportare.

In acelasi timp, noua platforma, impreuna cu noile tehnologii utilizate, vor genera rezultate consistente pe termen mediu si un nivel crescut de profitabilitate, dar mai ales vor avea capacitatea de a minimiza o serie de riscuri de business legate de resursele umane.

Cele doua companii au intrat in portofoliul Life Is Hard in cursul anului 2020 (Performia Finance), respectiv in 2021 (Innobyte Solutions - demers finalizat in cursul anului 2022).

Raportarile contabile aferente rezultatelor preliminare pe 2022, ale societatii LIFE IS HARD S.A. au fost intocmite in conformitate cu OMFP nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate, acestea nefiind auditate.

LIFE IS HARD S.A. (LIH) informeaza actionarii si investitorii cu privire la disponibilitatea Raportului aferent rezultatelor preliminare ale anului 2022, pregatit in conformitate cu prevederile Legii 24/2017 si ale Regulamentului ASF nr. 5/2018, incepand cu 23.02.2023, dupa ora 18:00 (ora locala). 

 

Raportul poate fi consultat: (i) pe website-ul societatii, categoria „Investor relations”, sectiunea „Financial results/Rezultate financiare”, link  https://www.lifeishard.ro/for-investors/; si (ii)  pe website-ul BVB (www.bvb.ro). 


 

LIFE IS HARD S.A. 

Dl. Catalin Chis

Director General 


 



 Print

Informatii furnizate prin IRIS, platforma de stiri a Bursei de Valori Bucuresti.

______________________

Bursa de Valori Bucuresti ("BVB") nu este responsabila de continutul acestui Raport. Emitentii ale caror instrumente financiare sunt tranzactionate pe pietele administrate de catre BVB au obligatia de a intocmi Rapoarte in conformitate cu prevederile legale si regulamentare incidente. BVB publica aceste Rapoarte in calitate de administrator al acestor piete, desemnat de catre ASF. In situatia in care, pentru informarea corespunzatoare a investitorilor, sunt publicate Rapoarte semnate de persoane diferite, sau cu informatii divergente, responsabilitatea juridica revine in totalitate semnatarilor respectivelor Rapoarte. BVB isi declina orice obligatie sau raspundere fata de emitenti sau terte parti, cu privire la realitatea, integralitatea si exactitatea informatiilor furnizate de catre acestia si distribuite de catre BVB. Utilizatorii website-ului au responsabilitatea de a verifica continutul rapoartelor. Orice raport (inclusiv orice prospect) care se adreseaza exclusiv unor persoane/tari specificate in acesta nu trebuie luate in considerare de catre persoanele / in tarile excluse. Termenii si conditiile, inclusiv restrictiile de utilizare si redistributie se aplica.


©2016 Bursa de Valori Bucuresti. Toate drepturile rezervate.